transportul public, calea sigură spre infectare - autobuzele din sibiu sunt arhipline

La doar o zi după ce s-au redeschis școlile, agitația urbană a crescut semnificativ. Deși școlile și grădinițele au împărțit elevii în jumătate, traficul și aglomerația este aproximativ la fel cu cea din anii trecuți. Pe lângă traficul îngreunat dimineața, și transportul în comun este supraaglomerat.

Diminețile devin și mai grele în momentul în care aștepți minute bune autobuzul în stație, iar când vine, nu ai loc. În plină pandemie, când suntem obligați să purtăm masca de protecție chiar și în unele spații deschise, în autobuze oamenii stau lipiți unii de alții, iar masca este purtată doar așa, „ca să fie”.

„Este strigător la cer, e imposibil să respiri, nu ai aer, suntem prea mulţi. Toţi avem nevoie să ajungem undeva, dar stăm şi aşteptăm în staţie minute bune, ca să vină autobuzul plin și să stăm înghesuiți sau să nu avem loc.”, spune un călător.

transportul public, calea sigură spre infectare - autobuzele din sibiu sunt arhipline

Și elevii care merg la școală spun că este foarte greu să-ți calculezi timpul în așa fel încât să nu întârzii. „La şcoală stăm câte 15, iar în autobuz stăm ca sardinele, lipiți unii de alții și unii nici nu poartă masca. Dacă iau virusul, sigur nu de la școală.”, spune o elevă din Sibiu.

Reprezentanții rețelei de transport public din Municipiul Sibiu, SC Tursib SA, spun că problema nu este una nouă, dar momentan astea sunt condițiile. „În toată această perioadă, noi nu am suspendat din circulaţie nici un autobuz. Toate au funcționat ca înainte, în regim normal, tocmai pentru a evita supraaglomerarea. Momentan nu dispunem de mașini în plus, pentru a suplimenta autobuzele. Tot ce avem este pus în funcțiune. Încercăm să gestionăm lucrurile în așa fel încât să evităm pe cât posibil aglomerarea. Autobuzele cu capacitate mai mare sunt programate să circule la orele de vârf, când sunt mai mulți pasageri.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tursib, Raluca Racz.

Ultima oră

Comentariul meu