FOTO - Ideea genială a unei tinere învățătoare din Sibiu - Le-a făcut prichindeilor mai frumoasă prima zi de școală

Măcar la o concluzie am ajuns cu toții- că prima zi de școală de anul acesta a fost una atipică, greu de digerat pentru adulți și curioasă pentru copii. Dar, pentru cei mici e nevoie ca aceste timpuri să pară, cel puțin, cât mai normale, iar orele de la școală o plăcere și nu o corvoadă. Asta a făcut o învățătoare de la Școala 18 din Sibiu și a și reușit. Ideea Roxanei i-a încântat pe copii, dar și pe părinți, care în vremuri nesigure au primit asigurarea că cei mici sunt pe mâini bune.

Roxana Hulea face parte din generația tânără de învățători. Poate că acest lucru contribuie la faptul că atenția ei este îndreptată și către starea de bine a elevilor săi. Luni i-a primit pe micuții care acum au intrat prima dată într-o școală, în clasa zero. S-a gândit cum să le facă primirea mai frumoasă, să uite de măști și dezinfectanți. Și duminică seara i-a venit ideea. ”Mă gândeam cum să le fac primirea mai plăcută, având în vedere situația. Și cum anul acesta suntem clasa pinguinilor, m-am gândit să fac etichete în formă de pinguini cu numele lor și să mi le prind pe fustă. Mi s-a părut drăguță ideea, așa că am început să fac etichetele, iar la final au ieșit chiar drăguțe”, spune Roxana.

FOTO - Ideea genială a unei tinere învățătoare din Sibiu - Le-a făcut prichindeilor mai frumoasă prima zi de școală

FOTO - Ideea genială a unei tinere învățătoare din Sibiu - Le-a făcut prichindeilor mai frumoasă prima zi de școală

Așa că dimineață, în curtea școlii 18, Roxana a fost recunoscută de toată lumea. Copiii știau că ea va fi învățătoarea lor, pentru că au recunoscut-o după pinguinii de pe fustă. ”Chiar nu mă așteptam să fie atât de încântați. Și copiii, și părinții. Le-a plăcut ideea, ne-am distrat pe tema asta și așa împrietenirea a fost mai ușoară. A fost ceva inedit, față de o pancardă în formă de pinguin pe care să o țin sus și copiii să vină în jurul ei. Se uitau pe fustă, își căutau numele, spuneau uite, aici sunt, alții nu l-au găsit, dar le-am arătat eu, pentru că știam exact unde e fiecare”, spune tânăra învățătoare.

FOTO - Ideea genială a unei tinere învățătoare din Sibiu - Le-a făcut prichindeilor mai frumoasă prima zi de școală

În prima zi de școală Roxana a împărțit elevii clasei în grupe de câte cinci. ”Am intrat cu cinci elevi în clasă, le-am arătat unde vor învăța. Când m-am întâlnit cu ei le-am dat o altă etichetă cu numele lor și un card cu bine ați venit, în germană, pentru că suntem clasă de germană. Etichetele de pe fustă o să le lipesc pe cadrul ușii clasei. Și ușa clasei are pinguini lipiți pe ea, așa cei mici vor recunoaște ușor sala, iar dacă e vor pierde pe holuri, va fi suficient să spună că sunt în clasa pinguinilor și cineva îi va aduce sau vor găsi chiar ei clasa, orientându-se după forma pinguinului”, spune Roxana.

FOTO - Ideea genială a unei tinere învățătoare din Sibiu - Le-a făcut prichindeilor mai frumoasă prima zi de școală

Roxana știe că anul acesta, sau cel puțin o parte din el, va fi greu pentru toată lumea. Dar, a fost plăcut impresionată când a văzut că cei mici au respectat toate regulile. ”Am fost uimită și impresionată în același timp, când am văzut cât de ascultători și înțelegători au fost cei mici. Un copil de 6 ani care să respecte tot ce îi spui… Dacă le-am spus că mergem pe șirul alb, pe acolo au mers. Și-au ținut măscuțele pe față, au stat la distanță.  FOTO - Ideea genială a unei tinere învățătoare din Sibiu - Le-a făcut prichindeilor mai frumoasă prima zi de școalăProbabil că au fost și pregătiți de părinți în sensul acesta, pentru că de săptămâna trecută le-am trimis un mesaj și le-am explicat ce trebuie să știe și să facă cei mici. Iar părinții, la rândul lor, au fost foarte deschiși, le-am explicat că nu e ușor, pentru nimeni, dar trebuie să facem ce e mai bine pentru copii, că trebuie să ne adaptăm cu toții”, spune Roxana.

 

 

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică