Cine are acum lichidități și dorește să le multiplice în vreme de pandemie, are o portiță- investiția la bursă. Cele mai bune investiții sunt acum în bijuterii, agricultură, securitate cibernetică, zootehnie, anunță mediafax.ro
Astfel, fie că investitorii preferă securitatea cibernetică, e-commerce sau curierat, fie că alţii se simt mai comfortabil să fie acţionari la companii din agricultură, construcţii şi domeniul financiar, cinci companii au anunţat că vor să emită obligaţiuni sau sunt în plin proces de emitere de obligaţiuni, în timp ce opt societăţi vizează o vânzare şi ulterior o listare de acţiuni. Cele mai multe listări sunt anunţate în toamna acestui an, iar unele companii vizează atât acţiuni, cât şi obligaţiuni.
„Diversitatea la Bursa de la Bucureşti va creşte“, promite Ştefan Musgociu, specialist business development şi marketing al operatorului pieţei de capital din România.
„Vom avea domenii şi companii la care unii nu s-ar fi gândit că ar avea afinitate pentru bursă. Am intrat în cea de-a noua lună a anului, un an destul de ciudat aş putea spune. La început de 2020 aveam dubii legate de cum va evolua situaţia în ceea ce priveşte rundele de finanţare. Până acum au fost ridicaţi 500 de milioane de euro prin 11 runde de finanţare despre care se ştie. Suntem la jumătatea nivelului de anul trecut. Asta arată că investitorii sunt atenţi, urmăresc orice oportunitate de a-şi plasa banii şi de a-i înmulţi“, a spus Musgociu în cadrul evenimentului The Power Table.
Astfel, furnizorul de materiale şi accesorii pentru mobilier MAM Bricolaj, care a atras de la investitori 8,46 milioane lei printr-un plasament privat intermediat de Tradeville, a procesat deja oferta la bursa de la Bucureşti. Listarea companiei pe piaţa AeRO, estimată a avea loc în toamna acestui an sub simbolul MAM, va oferi un free float pe Bursă de 25%, potrivit datelor ZF.
De asemenea, ZF a anunţat în exclusivitate că producătorul de jgheaburi, acoperişuri şi accesorii de acoperiş Raiko Transilvania vrea să vină la Bursa de la Bucureşti.
Compania poloneză a atras de la investitori 1,9 milioane de lei prin două plasamente private de vânzare acţiuni intermediate de Tradeville, iar listarea acţiunilor RKOT este programată pentru această toamnă. Cei mai mari acţionari au 89% din societate.
SafeTech Innovations a anunţat listarea iniţial în 2019, iar în 2020 a revenit asupra deciziei. Furnizorul de soluţii de securitate cibernetică vrea să deruleze un plasament privat pentru acţiuni, pe care să le listeze în toamna lui 2020.
Din sectorul agricultură, Holde Agri Invest, companie românească care operează terenuri agricole, a atras de la investitorii de pe Bursă 22,13 mil. lei din vânzarea de acţiuni prin intermediul a două plasamente private şi intenţionează să le listeze în toamnă, unul dintre brokerii cu care a lucrat fiind Tradeville. Compania va veni în ringul bursier sub simbolul HAI.
Totodată, Agroland Business, lanţ de magazine agricole dezvoltat de omul de afaceri Horia Cardoş, a anunţat într-un interviu pentru ZF că intenţionează să facă şi o listare de acţiuni până la finalul anului, printr-un plasament privat, după ce s-a finanţat cu 8,08 mil. lei prin emitere de obligaţiuni cu o dobândă de 9% pe an şi scadenţa la cinci ani, în prezent tranzacţionabile. Agroland a lucrat cu Tradeville pentru intermediere.
Agroserv Măriuţa, compania din spatele brandului Lăptăria cu Caimac, se pregăteşte de asemenea de o listare de acţiuni în 2021, vizând un free float la tranzacţionare de 30%40%. Înainte de listarea acţiunilor, firma plănuieşte să se finanţeze cu 3 mil. euro printr-o emisiune de obligaţiuni în toamna acestui an.
2Performant, companie românească de tehnologie specializată în comerţ online şi merketing digital, a anunţat de asemenea că vrea să se listeze pe piaţa AeRO a Bursei de la Bucureşti în toamna acestui an, iar Goldring a fost ales pentru intermediere. Compania va realiza iniţial o listare tehnică, care va fi urmată de o majorare de capital social.
Tot listare de acţiuni a anunţat în premieră pentru ZF procesatorul de plăţi electronice Netopia Payments. Fintech-ul estimează că în 2021 va avea loc operaţiunea, însă nu a oferit mai multe detalii.
Pe partea de obligaţiuni, Chronostyle International, operator al lanţului Cellini, printre cele mai vechi reţele de magazine de bijuterii şi ceasuri din România, se pregăteşte de listarea la Bursă a unei emisiuni de 1,6 mil. euro, cu o dobândă de 7% pe an şi o maturitate pe cinci ani. Intermediată de BRK Financial Group, emisiunea de obligaţiuni urmează să fie listată în toamnă pe piaţa AeRO.
Nemo Express, una dintre cele mai mari companii de curierat din România, a încheiat la finele lunii august un plasament privat pentru o emisiune de obligaţiuni în valoare de 1,5 milioane de euro, cu maturitatea la trei ani şi un cupon anual de 7%, care va fi listată în toamna acestui an. ZF a scris ştefan Musgociu, specialist business development şi marketing al Bursei de la Bucureşti că Certinvest s-a ocupat de subscrierea în plasamentul privat şi că Intercapital va aduce compania la Bursă.
Şi Aforti Holding, societate poloneză şi companie-mamă a Grupului Aforti prezent pe piaţa românească din octombrie 2017 şi care oferă servicii financiare integrate pentru microîntreprinderi şi IMM-uri pe pieţele Europei Centrale şi de Est, a încheiat o ofertă de obligaţiuni de 2 mil. lei, la o dobândă de 10% pe an şi scadenţa la cinci ani. Intermediarul ales a fost Goldring.