Tot mai multă lume își dorește schimbarea clasei politice, însă acest lucru nu este ușor de realizat deoarece nimeni nu se dă înapoi când vine vorba despre putere. La PRO ROMÂNIA lucrurile stau însă altfel, fiind un partid nou și construit în jurul tinerilor, cel mai vechi membru al PRO ROMÂNIA Cisnădie ocupă un loc eligibil la alegerile pentru Consiliul Local Cisnădie, iar pe lângă aceasta este și candidat pe liste la alegerile pentru Consiliul Județean Sibiu fiind susținut de echipa PRO România Sibiu, coordonată de liderul județean Petru Florea.
Tobescu Ștefan în vârstă de 31 ani, născut și crescut în Cisnădie, este un tânăr ambițios care își propune să aducă o schimbare reală în politica cisnădiană. Acesta activează de peste 10 ani în cadrul unei companii private din orașul Cisnădie, perioadă în care s-a dezvoltat din punct de vedere profesional, reușind să finalizeze o facultate de management și un master în managementul afacerilor industriale, iar de aproximativ 3 ani ocupă postul de controlor de gestiune. S-a implicat în politică încă din anul 2012, lucru care i-a creat o perspectivă mult mai clară asupra lucrurilor și l-a determinat să fie mai implicat în schimbarea pe care mulți dintre noi o așteaptă, dar care întârzie să mai apară.
“Cel mai mult îmi doresc ca tinerilor de vârsta mea să le pese mai mult de viitorul lor. Văd zilnic că cei de vârsta mea se împart în doua categorii, cei care reușesc să termine o școală bună, iar apoi să găsească un loc de muncă bine plătit, lucru care pe mulți îi determină să fie mai puțin interesați de zona politicului , de cele mai multe ori acțiunile lor rămânând doar câteva reacții în mediul on-line dar asta nu va schimba niciodată situația. A doua categorie este a celor care din diferite motive mai mult sau mai puțin întemeiate nu își permit să termine o facultate sau poate nici liceul, iar pentru a se întreține își găsesc un loc de muncă mai slab plătit unde lucrează mai mult timp, lucru care nu le mai permite să facă și alte activități pe lângă serviciu.
Despre mine pot spune că prin suficientă determinare am reușit să îmi termin studiile, reușind acum 3 ani să obțin chiar și o diplomă de master, la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu. Pe această cale doresc să le transmit tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea mea că le mulțumesc, iar celor care încă se mai gândesc dacă să își continue studiile îi încurajez să o facă, deoarece educația îți schimbă într-un mod pozitiv atitudinea și percepția față de viață, te ajută să fi mai încrezător în forțele proprii și îți dezvoltă anumite abilități care te ajută să socializezi mai ușor, să fi mai bine pregătit și informat, iar acest lucru te ajută să aduci o contribuție mai mare pentru cei din jurul tău și pentru comunitatea din care faci parte, deoarece cred că toți suntem datori să contribuim la bunul mers al lucrurilor din zona noastră.
Cred cu tărie că în zona Sibiului sunt mulți oameni de calitate, pe mulți dintre ei am și avut onoarea să îi cunosc, dar pentru a reuși să fim mai performanți avem nevoie de o implicare activă, atât a lor cât și a tinerilor în zona politicului, deoarece prin experiența și performanțele lor, îmbinate cu ideile moderne și inovatoare ale tinerilor vom reuși să aducem schimbarea pe care ne-o dorim cu toții. Lumea evoluează mult prea repede iar cei care sunt la putere acum cred că trebuie să accepte și alte păreri nu doar ceea ce îi mulțumește pe ei.
Avem nevoie urgentă de o digitalizare a tuturor instituțiilor statului, de o debirocratizare în toate domeniile și nu în ultimul rând de o viziune pe termen lung. Chiar dacă acum avem în zona noastră multe companii care ne caută, în viitor cei care se vor adapta mai repede cerințelor vor fi cei care vor reuși în piață, iar aici nu mă refer la forța de muncă, mă refer la ceea ce oferim noi din punct de vedere administrativ și fiscal pentru cei care vor să își investească banii și timpul în creșterea nivelului de trai din comunitatea noastră.
Pentru Cisnădie am dezvoltat împreună cu echipa PRO ROMÂNIA o serie de proiecte pe care dorim să le implementăm cu prioritate și care vizează infrastructura rutieră, atât pentru mașini, cât și pentru biciclete, având la bază realitatea care acum lasă de dorit. Pe lângă acest subiect fierbinte pentru toți cetățenii, mai avem în obiectiv dezvoltarea zonelor de promenadă, dezvoltarea masivă a spațiilor verzi de pe toată raza orașului, implementarea unui transport în comun performant, atragerea de noi investitori în contextul în care după perioada pandemiei multe companii își vor restrânge activitatea sau se vor reloca și nu în ultimul rând schimbarea infrastructurii de utilități și dezvoltarea rețelei de apă-canal în zona Cisnădioara, care este pe lista de priorități din 4 în 4 ani dar care întârzie să mai apară.
Îmi propun împreună cu echipa să mai venim cu diferite proiecte care vor avea un impact pozitiv major pentru locuitorii Cisnădiei, însă acest lucru se poate realiza doar dacă oamenii vor alege să facă cu adevărat o schimbare. Știu că mulți promit și când trebuie să pună în aplicare caută diferite scuze, însă cred că oamenii ar trebui să nu uite că odată la 4 ani au dreptul să aleagă ceva mai bun.
Vă mulțumesc tuturor celor care doriți să fiți alături de mine și echipa mea, iar pentru restul care încă nu sunt încrezători în proiectul nostru îi aștept oricând să discutăm liber și constructiv despre proiecte și idei care să ne schimbe tuturor viața în bine”.
Bravo, Ștefan!