Tănăr mort după ce a înotat în lacul Brâncoveanu de la Ocna Sibiului

Un tânăr sibian în vârstă de 31 de ani a suferit un stop cardio-respirator în timp ce se scălda în lacul Brâncoveanu.

Tragedia a avut loc în data de 14 august. Tânărul, împreună cu un prieten de-al său, se afla la Lacurile Naturale din Ocna Sibiului. În timp ce se bucura de vremea frumoasă de afară și de apa caldă din lac, bărbatul a suferit un stop cardio-respirator. Primul ajutor medical i-a fost acordat de către salvamarii care l-au scos din apă, iar mai apoi a intervenit un echipaj SMURD. „Evenimentul a avut loc acum aproximativ trei săptămâni. Bărbatul a suferit un şoc termic, iar martorii afirmau că ar fi fost o criză de epilepsie. Salvamarii au intervenit și l-au scos din apă, l-au resuscitat, recăpătându-i pulsul, iar apoi au sosit și ambulanța. A fost transportat la spital încă în viață.”, spune Costea Ionuț, administratorul Lacurilor Naturale din Ocna Sibiului.

Potrivit informațiilor furnizate de către reprezentanții Spitalului Clinic Județean Sibiu, tânărul a fost transportat la Spitalul Județean în data de 14 august, în stare gravă, a fost internat la ATI, iar la două zile distanță, s-a stins din viață.

Ultima oră

Participă la discuție

5 Commentarii

Publică

  1. Sigur a murit de covid. Lacul din poza nu e Brancoveanu, e Gura Minei de acum cativa ani, ca au distrus putregaiul ăla de „modernizare”. A facut soc termic? Scaldandu-se in apa caldă… Deci ieșise dintr-un frigider? Felicitări pt acuratețe.