Robert Krafft: „Cisnădienii trebuie să își facă auzită vocea”

Fiind preocupat de starea degradantă a serviciilor publice de bază: apă, canal, drumuri, rețele utilități, servicii sociale și nu numai, primul gând ca primar ar fi, așa cum am spus deseori, un set de documente și reguli ce trebuie neapărat să conțină principiile de bază ale dezvoltării localității.Robert Krafft: „Cisnădienii trebuie să își facă auzită vocea”

Nu spun că o să abandonăm investițiile făcute: SPA (unde înțeleg că este nevoie de un parteneriat) sau echipa de handbal ce consuma o importanță parte a bugetului. Spun că trebuie gândit cum optimizăm povara bugetară a investițiilor curente astfel încât, totuși, focusul nostru să fie livrarea unei infrastucturi minime de calitate pentru cetățeni.

Pe direcția situațiilor arzătoare din orașul nostru, pentru proiectul Apa-Canal SA de introducere a apei și canalului în Cisnădioara, este nevoie ca primarul să schimbe rolul de beneficiar și să înceapă să joace rolul de coordonator. Astfel, trebuie făcute urgent toate demersurile necesare pentru a se afla situația reală, apoi găsite pârghiile legale pentru ca aceasta să se urgenteze. În paralel, trebuie găsite surse de finanțare pentru a extinde proiectul pe străzile ce nu existau în momentul proiectării și de introducere a unei extensii pentru toată localitatea, respectiv împământarea liniilor de curent și fibră optică așa cum este specificat în regulamentul de urbanism și acum, dar pentru care n-a fost suficient interes.Robert Krafft: „Cisnădienii trebuie să își facă auzită vocea”

Cartierul arhitecților este și el un teren minat. Acolo este imperios necesară o strategie comună cu Primăria Municipiului Sibiu și Primăria Șelimbar pentru a decongestiona traficul. Dat fiind faptul că mulți copii și elevi de acolo merg la grădiniță și școala în Sibiu sau Cisnădie, o colaborare pentru deschiderea unor linii de transport gratuit astfel încât părinții să nu mai fie neapărat nevoiți să meargă cu mașinile proprii pentru a duce copiii la școală este prioritară. O soluție pe cât de simplă, pe atât de greu de înțeles de ce nu s-a întâmplat până acum. Ar fi detensionat destul de mult aglomerația la orele obișnuite începerii și terminării orelor de curs.

Odată îmbunătățită această situație trebuie să revenim la planul mai mare de a crea, așa cum numărul de locuitori o cere, grădinițe, școli și modalități de petrecere a timpului liber cu copii. Este vital ca acestea să facă obiectul unui studiu de dezvoltare arhitecturală și măcar acum să ținem cont de niște reguli de urbanism și o strategie de dezvoltare. Astfel încât, nu cred în planul actualului primar de a folosi un teren unde ni se donează, unde putem cumpăra sau unde avem. Ci unde trebuie acolo va trebui să construim și vom vedea de ce anume este nevoie (expropriere, cumpărare, schimb, etc). Lucrurile așa trebuiesc făcute.

Tot pe termen lung trebuie regândit și ajustat toată arhitectura cartierului. De la rețele și până la spații verzi, tot cartierul trebuie reorganizat. Vom apela la serviciile arhitecților, la negociere cu antreprenorii generali și bineînțeles, la consultarea publică.

În Cisnădie sunt foarte multe lucruri de făcut și este nevoie de un status quo al situației actuale astfel încât primele lucruri pe care le voi iniția vor fi consultările publice pentru a identifica prioritățile. Sunt convins că mai sunt multe lucruri pe care nu le știm iar locuitorilor Cisnădiei nu le-a cerut nimeni, niciodată, părerea. S-a presupus că fântânile arteziene, gardul și porțile cimitirului plus sistemul de iluminare le e suficient cisnădienilor. Nu, nu le este suficient iar eu am identificat foarte multe lipsuri.

Robert Krafft, candidatul FDGR la Primăria orașului Cisnădie

Ultima oră

Comentariul meu

Publică