Doi tineri, în vârstă de 21 și 23 de ani, au fost reținuți de polițiști după ce au furat mai multe produse electrocasnice dintr-un magazin din Agnita. Aceștia au păcălit-o pe vânzătoare și au creat astfel un prejudiciu de 400 de lei.
„La data de 6 septembrie a.c., ca urmare a investigațiilor desfășurate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au reținut doi localnici, în vârstă de 21, respectiv 23 de ani”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cei doi sunt bănuiți că, în perioada 24.08 – 04.09, ar fi sustras mai multe produse electrocasnice dintr-un magazin de pe raza orașului Agnita, folosind drept principal mod de operare distragerea atenției vânzătoarei. Astfel, tinerii ar fi sustras bunuri în valoare de 400 de lei, prejudiciu recuperat în totalitate de către polițiști.
„La data de 6 septembrie a.c., față de cei doi tineri s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, primul fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în formă continuată (trei acte materiale), iar cel de-al doilea fiind cercetat penal pentru complicitate la infracțiunea de furt în formă continuată (trei acte materiale). În cursul zilei de 7 septembrie a.c., persoanele în cauză vor fi prezentate unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive”, mai spune Welter.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Agnita pentru documentarea întregii activități infracționale a celor doi tineri.