România Rocks, 100 de minute de muzică pentru suflet, 09 septembrie în Piața Mare din Sibiu

Patru generații de muzicieni SE VOR UNI  într-un program spectaculos cu muzica ce a unit generațiile, miercuri, 09 septembrie, începând cu orele 19:00 în Piața Mare din Sibiu! 

După ce în ultimele luni am fost nevoiți să ne distanțăm pentru siguranța noastră și a celor dragi a venit momentul ca melodiile care au încântat sufletele a sute de mii de persoane în diferite orașe ale țării, proiectul ”România Rocks” să revină la Sibiu, orașul în care a început această poveste, având condiții diferite păstrând însă, aceeași emoție

Florin Grigoraș, Mircea Baniciu, Cristi Minculescu, Adrian Despot, Călin Goia, Flavius Buzilă, Roxen și Irina Rimes vor aduce, din nou, în fața publicului sibian cele mai cunoscute și îndrăgite melodii din istoria muzicii românești  într-un tribut unic adus muzicii si culturii românești , melodii care au impactat societatea românească și românii de pretutindeni și au bucurat și inspirat generații întregi și încă o mai fac și astăzi. Noutatea  acestui an este prezența a două voci feminine cunoscute ale muzicii românești  și, mai mult decât atât, și reprezentante ale tinerei generații de artiști.

După 2 ani în care proiectul ”100 pentru România”, devenit ”România Rocks” a unit în ”cuget și simțiri” români din toate colțurile țării și, prin mediul online, chiar mai depare de granițe. Am considerat că anul 2020 trebuie să ne apropie mai mult ca niciodată și de data aceasta am îndrăznit să invităm pe scena reprezentanți ai tinerei generații de artiști.

Pentru că muzica deschide minți și atinge inimi. Pentru că muzica unește acolo unde orice altceva pare să dezbine, revenim la Sibiu, locul de unde a pornit acest proiect, în Piața Mare, care ne-a primit cu emoție și dragoste atunci când eram temători de succesul acestui proiect îndrăzneț.

România Rocks, 100 de minute de muzică pentru suflet, 09 septembrie în Piața Mare din Sibiu

Cu certitudine vom îndeplini toate măsurile de siguranță necesare în aceasta perioadă atât pentru noi cât și pentru marea familie de fani fără de care nu am exista ca și artiști.” – Flavius Buzila, managerul proiectului România Rocks. Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și organizat de către Asociația Culturală Hara.

Pentru mai multe detalii legate de eveniment: https://www.facebook.com/100pentruromaniaeveniment/.

Ultima oră