Sibienii prinși la volan fără permis și cei băuți în trafic, chemați la Poliție

Cincisprezece sibieni care au comis diferite infracțiuni la nivelul rutier și care se află în evidența Serviciului de Probațiune Sibiu au participat, în luna august, la un curs de „reabilitare”, desfășurat la IPJ Sibiu.

Programul este destinat exclusiv persoanelor aflate în evidența Serviciului de Probațiune, în baza unei sentințe penale, fie pentru comiterea de infracţiuni rutiere, fie pentru alte tipuri de infracțiuni asociate cu un stil de viață și comportamente care indică un risc pentru circulația pe drumurile publice.

Astfel, pe parcursul lunii august, la sediul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Sibiu, 15 persoane cu vârsta între 19 și 57 de ani, majoritatea condamnate pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, au fost incluse în modulul de bază al acestui program. Sibienii prinși la volan fără permis și cei băuți în trafic, chemați la Poliție

„Deși, inițial, motivația beneficiarilor a fost de a îndeplini, în mod formal, obligația dispusă de instanța de judecată în sarcina lor, pe parcurs ei au descoperit o nouă perspectivă, raportându-se la propriile fapte prin prisma responsabilității pentru siguranța în trafic. Ei au declarat că programul i-a ajutat să învețe și să înțeleagă lucruri și perspective noi, realizând faptul că respectarea legislației rutiere are drept consecință nu doar evitarea aplicării de noi sancțiuni, ci mai ales creșterea gradului de siguranță rutieră pentru ei înșiși și ceilalți participanți la trafic”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Pe parcursul activității, participanții au primit informații de natură juridică, din legislația penală și rutieră, testându-și propriul nivel de pregătire teoretică privind circulația pe drumurile publice. Au fost proiectate și comentate imagini și filmări ale unor situații reale de risc rutier, care  au constituit un prilej de reflecție și autoidentificare.

De asemenea, au fost analizate etapele procesului de conducere auto și modul în care neatenția, impulsivitatea, lipsa de experiență în trafic și lipsa de pregătire corespunzătoare, o anumită stare emoțională și consumul de alcool afectează luarea deciziilor și consecințele implicite. Sibienii prinși la volan fără permis și cei băuți în trafic, chemați la Poliție

Beneficiarii au efectuat un exercițiu prin care au avut posibilitatea să experimenteze modul în care consumul de alcool afectează văzul și echilibrul, cu ajutorul ochelarilor ce simulează starea de ebrietate la valori de alcoolemie de peste 1‰ (1,3 și 1,5 ‰). Participanții au parcurs un traseu tip poligon (pietonal), care imita, la scară redusă, complexitatea solicitărilor din trafic, provocând participanții să reflecteze la dificultățile pe care le-ar întâlni în mod real dacă ar conduce sub influența alcoolului. Deși în grup au fost și beneficiari care au condus anterior sub influența alcoolului, exercițiul le-a oferit o experiență nouă, îmbogățită, având posibilitatea să-și observe propria prestație cu luciditate, fiind ajutați și de confruntarea cu înregistrarea video a propriului parcurs în exercițiul efectuat. De asemenea, a fost difuzată și analizată mărturia unui caz real, în care protagonistul a provocat un accident rutier pe fondul consumului de alcool, rezultând decesul unei persoane, beneficiarii având posibilitatea să urmărească modul în care consumul de alcool afectează capacitatea decizională și asumarea de alte riscuri colaterale, care au condus la pierderea controlului autovehiculului. Sibienii prinși la volan fără permis și cei băuți în trafic, chemați la Poliție

Prin analiza propriilor fapte, ei au fost stimulați să identifice factorii de risc și de protecție care le-ar putea influența comportamentul în viitor și au concluzionat că gândul la cei apropiați și raportarea la consecințele extinse, precum și o deschidere mai mare spre sprijinul acordat de ceilalți (familie, prietenii adevărați, reprezentanți ai autorităților), ar putea constitui o frână suficient de puternică pentru luarea unor decizii sub impulsul avantajului de moment.

Pe baza studiilor de caz, participanții au fost stimulați să se transpună în rolul de victimă sau aparținător al unei victime a unui accident rutier, înțelegând impactul pe termen scurt și lung al accidentelor rutiere.

Pentru beneficiari, activitatea a constituit, în același timp, o ocazie de dialog cu polițiști aflați în altă ipostază decât cea cu care se confruntă ei de obicei (polițistul ca organ de control și aplicare a sancțiunilor legale), contribuind la creșterea gradului de încredere față de acest segment profesional.

La final, participanții au apreciat că programul ”le-a deschis mintea” și i-a învățat lucruri care le vor fi de folos nu numai ca șoferi/viitori șoferi, ci și în general în viață, conștientizând amploarea gradului de risc la care s-au expus și realizând că prudența poate fi o atitudine benefică în toate deciziile pe care le au de luat.

Sibienii prinși la volan fără permis și cei băuți în trafic, chemați la Poliție

În contextul COVID – 19, organizatorii au asigurat condiții de siguranță sanitară pentru participanți.

Activitatea face parte dintr-o inițiativă națională, prin care Direcția Rutieră, Institutul Național de Cercetare și Prevenire a Criminalității și Direcția Națională de Probațiune, prin structurile lor teritoriale, Serviciile Rutiere, Compartimentele de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciile de Probațiune, își reunesc forțele în vederea dezvoltării unor noi modalități de cooperare, prin extinderea programelor de reintegrare socială și crearea unei culturi a siguranței rutiere în comunitate, în scopul reducerii riscului de recidivă și creșterii gradului de siguranță în trafic.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică