Sisteme de irigații, împăduriri, turism, campusuri școlare, infrastructura de sănătate, lucrări de infrastructură sunt proiectele pentru care sunt alocați 30 de miliarde de euro, banii alocați României de către Uniunea Europeană pentru redresare.
Guvernul PNL a alocat 2,3 miliarde de euro pentru realizarea documentațiilor, astfel încât proiectele să fie demarate.
Vicepremierul Raluca Turcan a făcut o evaluare a măsurilor luate de Guvernul PNL în contextul crizei economice, iar cel mai important punct este obținerea pentru România, alături de președintele Klaus Iohannis, a unui pachet financiar extrem de avantajos din fondurile europene de 80 de miliarde de euro. ”Întreaga gândire a Guvernului PNL este concentrată pe relansarea economică, astfel încât românii să resimtă cât mai puțin în buzunare impactul economic negativ generat de criza sanitară. Am început deja implementarea Planului Național de Investiții și Relansare Economică – „Reclădim România”, cel mai ambițios program pe care l-a avut Guvernul României după Revoluție”, a anunțat Raluca Turcan.
Care sunt domeniile pentru care se pot depune proiecte:
• Infrastructura de irigații pentru combaterea riscului de secetă, protecție anti-grindină și împăduriri – 700 milioane lei;
• Mobilitate și regenerare urbană, turism, reabilitarea campusurilor școlare, reabilitarea sistemelor centralizate de producere și distribuție a energiei termice – 450 milioane lei;
• Infrastructura de sănătate – 500 milioane lei;
• Cercetare în domeniul transferului tehnologic – 125 milioane lei;
• Apă – canal – 250 milioane lei;
• Infrastructură edilitară – 250 milioane lei;
• Extinderea rețelei de subunități de intervenție în caz de urgență – 40 milioane lei.
Bani europeni pentru România
Comisia Europeană propune cel mai mare plan de redresare economică pentru Europa, de 750 miliarde de euro, pentru a susţine investiţiile publice, sectorul privat, piaţa muncii şi noua generaţie. România primește, conform acestui plan, 33 de miliarde de eur, în timp ce Italia şi Spania, cele mai afectate ţări în urma crizei economice provocate de noul coronavirus, primesc 153, respectiv 149 mld. euro.
Acesta este cel mai amplu proiect de relansare lansat vreodată de Uniunea Europeană. ”Guvernul PNL pune în practică cel mai ambiţios program economic. De la modelul bazat doar pe consumul populaţiei, trecem la cel axat pe stimularea capitalului autohton, investiţii în domenii strategice şi tranziţia către o economie durabilă. Cum reuşim să ne atingem obiectivul pentru realizarea convergenţei cu economiile europene? Investind, investind, investind! Este cuvântul de ordine al guvernării liberale şi motorul de creştere pentru România”, a precizat vicepremierul Raluca Turcan.