Șase primari din județul Sibiu au migrat către alte partide politice. Cele care au „sângerat” cel mai tare sunt PSD și ALDE. Conform legii, toți aceștia ar fi trebuit să renunțe la funcțiile pe care le dețin. Cu toate acestea, Prefectura, dar și o chichiță legală, îi menține în continuare.
Conform Codului Administrativ, „mandatul primarului încetează, de drept, la pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă a fost ales”, se arată într-o solicitare adresată Prefecturii Sibiu de către fostul șef al ALDE Sibiu, Ovidiu Gheorghe Tocaciu. Acesta semnalează faptul că șase primari din județ au migrat către alte partide politice, dar își păstrează în continuare funcțiile, deși legea spune că automat ar fi trebuit să demisioneze.
Este vorba despre șase primari din județul Sibiu care au „migrat”. Cel mai tare au „sângerat” PSD și ALDE. Astfel, este vorba despre primarul din Ocna Sibiului, Claudiu Predescu, care a trecut de la PSD la PNL, despre primarul din Ațel, Aldea Ioan Ovidiu, care a plecat de la PSD la Pro România, despre primarul din Roșia, David Ioan, care a trecut de la ALDE la PMP, despre primarul din Șeica Mică, Emil Marius Urian, care a migrat de la PSD la PNL și despre primarul din Șura Mică, Ristea Valentin, care a trecut de la ALDE la PNL.
Odată cu plecarea la alt partid, cu toții ar fi trebuit să renunțe la funcțiile de primar. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, iar asta din cauza unei „chichițe” legale care îi menține în funcție.
Reacția Prefecturii Sibiu
În urma celor semnalate mai sus, Prefectura Sibiu se face că plouă. Motivul: în lipsa unor referate semnate de către secretarul general al unității administrativ teritoriale, nu se poate constata încetarea mandatului.
„Având în vedere multiplele solicitări înregistrate în cadrul Instituției Prefectului județul Sibiu, cu privire la emiterea de către prefectul județului Sibiu a ordinului de constatare a vacantării unor posturi de primari și consilieri locali, ca urmare a candidaturii acestora la alegerile locale din anul 2020, pe listele altor partide, facem următoarele precizări:
- Potrivit 160 alin. 7 și 8 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, încetarea mandatului de primar înainte de termen se constată prin ordinul prefectului, ce are la baza un referat semnat de către secretarul general al unității administrativ teritoriale precum și actele din care rezultă motivul legal al încetării mandatului.
- Potrivit prevederilor art. 204 alin. (2) lit. j. și alin (12) din Codul Administrativ calitatea de consilier local sau județean încetează înainte de expirarea duratei mandatului atunci când în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii de excludere dată de forul competent să decidă asupra excluderii unui membru al partidului politic sau a organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale pe a cărui lista consilierul local sau județean a fost ales, prefectul constată, prin ordin încetarea mandatului și declară vacant postul de consilier”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Fără aceste referate ale secretarului general al UAT-ului în cauză, nu poate fi emis de către prefect ordinul de încetare înainte de termen a mandatului unui primar.
„În consecință ordinul de încetare înainte de termen a mandatului primarului, se emite de către prefect doar în baza referatului secretarului general al unității administrativ teritoriale, iar ordinul de încetare înainte de termen a mandatului de consilier local, se emite de către prefect în baza hotărârii prin care forul competent a decis excluderea acestora din partid”, mai spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.