Camera de audiere a minorilor de la Sibiu rece si neprimitoare - un birou cu două scaune

Audierea minorilor- sună dur, rece, impersonal, poate chiar traumatic. Și poate că așa și este, pentru că în cele mai multe cazuri, minorii sunt audiați de judecători într-unul din cele mai grele momente ale lor- divorțul părinților. Și trauma ar putea fi și mai mare dacă această discuție se poartă într-un birou sterp, plin de dosare și robe agățate în cuier. La Sibiu, după mutarea Tribunalului în sediul de pe strada Ocnei lucrurile s-au îmbunătățit, dar în țară instanțele au început să amenajeze camere speciale pentru astfel de discuții.

De pe hol, într-un birou

Problema sediului instanței sibiene este demult…o problemă. După ce s-a mutat de pe Bulevardul Victoriei la ieșirea din Sibiu, apoi pe Calea Dumbrăvii, instanța nu a avut niciodată spații suficiente sau bine amenajate la dispoziție. Așa că nici nu a putut fi vorba despre o cameră special amenajată pentru audierea minorilor, atunci când parcursul unui proces o impunea. ”Am văzut cu ochii mei cum un copil era audiat pe hol. Sau, din cauza lipsei de spațiu, copiii erau duși într-un birou al judecătorilor. Aici erau munți de dosare pe mese, robe atârnate în cuier, o atmosferă care nu e confortabilă pentru un copil într-un astfel de moment”, povestește unul dintre avocații sibieni.

Află ce este clauza de neconcurenţă.

Camera de audiere a minorilor de la Sibiu rece si neprimitoare - un birou cu două scaune
Camera de Consiliu din cadrul Judecătoriei Sibiu în care se audiază minorii

După ce activitatea Tribunalului s-a mutat pe strada Ocnei spațiile puse la dispoziție sunt mai generoase și mai bine compartimentate. Astfel, s-a putut amenaja o cameră în care judecătorul să poată sta de vorbă în liniște cu minorul. Deși, față de condițiile din trecut este evident progresul, pentru un copil de 10 ani, vârsta de la care este obligatorie audierea, mediul poate părea steril. Și asta pentru că un fotoliu așezat în fața unui birou la care stă practic un necunoscut nu face pe nimeni să își dorească să vorbească despre părinții care divorțează.

Citeşte despre delegarea la locul de muncă!

Exemple la Arad și Neamț

Pledoaria pentru amenajarea unor camere speciale a plecat de la un avocat sibian, Mădălina Scutelnicu, a cărei povestire ”Doamna cu pantofi albaștri” a devenit virală acum patru ani. Poate impulsionați de sibiancă sau poate din proprie inițiativă, instanțele din Arad și Neamț au reușit să amenajeze o cameră pentru audierea minorilor. Pereții acestora sunt vopsiți în culori vii, au fost aduse jocuri și jucării, iar la Neamț pe podea a fost pus un covor- șotron. Șotron care a creat legătura dintre judecător și copilul audiat.

Camera de audiere a minorilor de la Sibiu rece si neprimitoare - un birou cu două scaune
Șotronul din camera pentru audierea minorilor de la Neamț

Într-un astfel de mediu mult mai familiar copilului îi este mai ușor să vorbească despre lucrurile care nu îi fac plăcere, iar un astfel de loc și-ar dori marea majoritate a avocaților sibieni.

Pe blogul său, avocatul Mădălina Scutelnicu a povestit experiența din camerele destinate audierii minorilor de la Arad și Neamț și din discuțiile pe care le-a purtat cu judecătorii de acolo a încercat să găsească o soluție pentru amenajarea unor astfel de încăperi în toate instanțele din țară.

Camera de audiere a minorilor de la Sibiu rece si neprimitoare - un birou cu două scaune
Camera pentru audierea minorilor de la Tribunalul Neamț

Reprezentanții Judecătoriei Sibiu, acolo unde se judecă marea majoritate a divorțurilor și deci, minorii sunt audiați, spun că au în vedere amenajarea unei camere mult mai prietenoase pentru copii, dar trebuie să găsească o soluție legală pentru o astfel de investiție.

Pregătirea psihologică a judecătorilor, importantă

Pe lângă locul care îi ajută pe copii să se relaxeze și să fie deschiși, extrem de importantă este abordarea judecătorului. Pentru a obține informațiile pe care le dorește de la copil, este necesar să i se adreseze în așa fel încât să inițieze un soi de prietenie. „În opinia mea camera trebuie să fie una decentă și atât. Mai presus de toate, importantă este atitudinea judecătorului care ar fi bine să aibă cunoștințe despre psihologia copilului și comunicare.
Dacă nu adaptează discursul fiecărei tipologii de copil în parte, nu va avea eficiență în acest demers. Mai mult decât atât ar putea transforma o simplă discuție într-un eveniment traumatizant pe fondul situației deja negative pentru care se află acolo”, este de părere psihologul Eduard Puiu.

Mai mult, acesta spune că ar fi indicat ca orice copil prins în divorțul părinților să fie evaluat de un psiholog înaintea audierii. „Consider că instanța ar trebui să colaboreze cu un cabinet psihologic în aceste spețe pentru a avea o evaluare exact referitoare la starea copilului în acel moment. Fiecare specialist se pricepe la meseria lui și este evident că judecătorul nu poate fi psiholog. Dacă aceste întrevederi ale magistraților cu copiii nu se fac în mod profesionist pot agrava amploarea și efectele deja traumatizante ale unui divorț” spune Eduard Puiu.

Reprezentanții Judecătoriei Sibiu spun că magistrații de aici au parcurs cursuri de pregătire care să îi ajute în audierea minorilor.

Ultima oră