Un tânăr în vârstă de 22 de ani s-a ales cu dosar penal fiindcă s-a urcat la volan fără să aibă permis de conducere.
„La data de 27 august a.c., în jurul orei 11,00, în localitatea Topârcea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106T de către un localnic în vârstă de 22 de ani”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.