Marți, a doua probă a BAC-ului de toamnă, proba obligatorie a profilului
foto: Pixabay

Cei care încearcă să obțină diploma de bacalaureat în a doua sesiune a examenului din acest an susțin amrți a doua probă. Este vorba despre proba obligatorie a profilului, scrie mediafax.ro

Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat a început luni, cu proba la Limba română.

Marți va avea loc proba obligatorie a profilului, iar miercuri se va desfășura proba la alegere a profilului și specializării. În cursul zilei de joi este programată proba la Limba și literatura maternă – proba E.b)

„Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor derula în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice”, conform Ministerului Educației.

Peste 42.700 de candidaţi s-au înscris în vederea susținerii probelor din a doua sesiune (august – septembrie) a examenului național de bacalaureat, începând de luni. Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 24.900 de candidați provin din promoţia 2019-2020, iar aproximativ 17.800 de candidați sunt din promoţiile anterioare.

Afișarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) și va fi urmată de etapa depunerii contestațiilor, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

„Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie”, mai transmite MEC.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6 (șase).

Ultima oră