În ce condiții se redeschid grădinițele din Sibiu - Norme de igienă și distanțare stricte
Foto Arhivă

Au mai rămas zile numărate până la sfârșitul verii, ceea ce înseamnă că suntem tot mai aproape de începerea unui nou an școlar. Pe lângă școli, se vor redeschide și grădinițele, fapt ce îi bucură, dar îi și îngrijorează pe părinți.

Odată cu trecerea de la situația de urgență la cea de alertă și cu adoptarea noilor măsuri de relaxare, majoritatea persoanelor care au fost în șomaj tehnic sau au  lucrat de acasă s-au reîntors la serviciu. Pentru părinții cu preșcolari, deschiderea grădinițelor este un motiv de bucurie, dar și de mare îngrijorare.

Conform normelor adoptate de autorități, în incinta oricărei instituții de învățământ, vor exista niște reguli mult mai ample și stricte.

Copiilor li se va măsura temperatura la intrare, vor fi învățați și ajutați să se spele pe mâini cu apă si săpun minimum 20 de secunde, iar toate suprafețele pe care le ating – inclusiv jucării, tobogane, țarcuri, mânere, balustrade, butoane și accesorii la instalații sanitare, toalete, clanțe, pervazul ferestrei, precum și mesele și scaunele din sala de grupă – vor fi atent curățate, frecvent, prin ștergerea cu apă și detergent. Copiii care au temperatura peste 37,3 grade Celsius sau/și prezintă simptome respiratorii sau alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute nu vor fi primiți la program. Ei vor fi lăsați în grija părinților, cu recomandarea unui consult medical de specialitate.

Toate grădinițele din Sibiu se vor deschide în septembrie

Inspectorul Școlar General, prof. dr. Alexandru Dumbravă a declarat că în Sibiu nu există nici o unitate de învățământ preșcolar în care nu ar fi posibilă implementarea măsurilor de protecție, indiferent de scenariul adoptat. „Toate grădinițele din Sibiu vor fi deschise din septembrie, doar că încă nu știm exact în ce condiții. Pentru grădinițe sunt propuse aceleași scenarii. Momentan așteptăm Ordinul de Ministru pentru a ști cum trebuie să acționăm. Până atunci, ne ocupăm ca toate spațiile să fie amenajate corespunzător, să fie dotate cu dezinfectant, săpun și toate materialele didactice necesare.”, spune Alexandru Dumbravă

Măsurile de igienă nu sunt eficiente dacă responsabilitatea părinților lipsește

Reprezentanții unei grădinițe din Sibiu, afirmă faptul că aplicarea regulilor nu este cel mai dificil lucru. Cel mai important este ca părinții să fie conștienți de riscuri și să acționeze responsabil. „Noi aplicăm şi respectăm toate măsurile impuse de autorităţi. Avem lămpi de sterilizare UV, dezinfectant, grupele vor fi de maxim 15 copii. Toate suprafețele și jucăriile se spală și se dezinfectează regulat. De asemenea, la intrarea în grădiniță, fiecare copil va fi supus triajului epidemiologic, își spală și își dezinfectează mânuțele iar părnții nu vor avea deloc acces în clădire, copiii vor fi preluați de afară. De asemenea, la mese, copiii vor sta distanțați. Toate aceste măsuri au rol de prevenire, dar cel mai important este ca și părinții să acționeze conștiincios și să țină copiii acasă dacă au simptome. De asemenea, avem nevoie de ajutorul lor în a explica și acasă copiilor cum și de ce trebuiesc respectate regulile.”, spune directorul unei grădinițe private din Sibiu.

Este posibilă respectarea distanțării sociale și la copiii de grădiniță?

În opinia educatorilor, cel mai greu va fi de pus în practică respectarea distanțării. Deși, după atâtea luni de pandemie, copiii ar trebui să fie instruiți și de către părinți în privința distanțării, riscurile nu sunt evaluate la adevărata lor gravitate de către cei mici. Dacă până acum, copiii erau învățați să socializeze, să lege prietenii și se fie cât mai apropiați unii de ceilalți, acum, educatorii trebuie să se concentreze fix pe opus. „Copiii din ziua de astăzi sunt foarte isteți, unii la vârsta de 3-4 ani deja știu de coronavirus. Sunt mai înțelepți și dacă primesc niște explicații coerente, înțeleg. Totuși, cred că va fi mult mai dificil să-i supraveghem pe fiecare în parte și să le interzicem să se apropie unii de ceilalți.”, spune o educatoare de la o grădiniță din Sibiu.

Părinții sunt îngrijorați, dar speră că totul va fi bine

Părinții sunt puși într-o mare dificultate. Să stea acasă nu pot, iar riscul de a duce copilul la grădiniță este foarte mare. „Este extrem de dificil pentru cei care nu avem părinţi, bunici, rude la care să ne lăsăm copiii. Ce faci? Îl iei cu tine la lucru? Nu poți, trebuie să-l duci la grădiniță. Regulile impuse ar trebui să protejeze copiii, dar din păcate nu toți părinții sunt conștienți de asta. Sper să nu ne lovim de aceeași problemă ca în fiecare an, când în perioada virozelor și a bolilor, unii părinți își aduceau copiii la grădiniță și a doua zi se îmbolnăveau toți. Acum, riscurile sunt mult mai mari.”, a declarat mama unui copil de grădiniță din Sibiu.

 

Ultima oră

Un răspuns la “În ce condiții se redeschid grădinițele din Sibiu – Norme de igienă și distanțare stricte”