Infectarea cu noul coronavirus începe să dea prime semne diferite de cele cunoscute până acum. Simptomele respiratorii erau cele care erau cunoscute că apar la declanșarea bolii, dar tot mai mulți pacienți afirmă că la începutul bolii au avut dureri mari de cap și scaune frecvente, scrie digi24.ro
De pildă, durerile abdominale și scaunele frecvente, dar și durerile puternice de cap ar putea fi semne de COVID-19, chiar dacă tusea sau febra sunt absente, a declarat Carmen dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
„Aș sublinia debutul atipic, pe care nu l-am întâlnit la tip, cum ar fi debutul digestiv și debutul neurologic, cu manifestări precum dureri de cap deosebit de puternice, vertij (senzația de amețeală), care ar putea sugera eventual o altă boală, cum ar fi un accident sau un spasm cerebral, dar acești pacienți au avut totuși test pozitiv COVID”, a spus Carmen Dorobăț.
În opinia managerului de la Iași, tocmai de aceea este important ca testul COVID să fie făcut tuturor pacienților care se prezintă la doctor, indiferent de simptomatologie.
„De exemplu: durerile abdominale și scaunele frecvente. La adulți nu te-ai aștepta – suntem în sezonul de vară, consumăm multe fructe și legume – ca astfel de simptome să te ducă spre un test COVID-pozitiv, în absența tusei și a febrei” – a arătat Carmen Dorobăț.
Apa la WC se trage având capacul toaletei pus
În legătură cu această manifestare digestivă a bolii, un studiu sublinia în iunie că este important ca atunci când folosim toaleta să tragem apa având capacul pus la WC, pentru că altfel, jetul puternic de apă favorizează formarea unui mic nor cu aerosoli ce se pot împrăștia în jur și-i pot infecta pe alți utilizatori ai băii.
Prezența coronavirusului sau a rămășițelor de coronavirus în materiile fecale nu este o noutate. În alte țări s-au făcut estimări ale prezenței virusului prin analize asupra apelor reziduuale, iar concluziile au fost surprinzătoare.
Formele ușoare de boală se pot agrava chiar și în ziua a 10-a
Carmen Dorobăț a semnalat și un altfel de fenomen: Sunt persoane fără manifestări respiratorii deosebit de importante, dar care au examen radiologic caracteristic pentru COVID.
„Din nou, trebuie să dăm o atenție deosebită din punct de vedere clinic, pentru că în cazul unor astfel de pacienți, cu manifestare radiologică, chiar dacă nu au evidente simptome respiratorii spre agravare, putem să ne așteptăm ca evoluția să nu fie din cea mai favorabilă”, subliniază dr. Carmen Dorobăț.
În plus, mai atrage atenția medicul, trebuie să fim atenți inclusiv cu formele ușoare de boală, pentru că ele se pot agrava în ziua a șaptea, a opta și chiar a zecea.
„Am avut cazuri de agravare respiratorie chiar după 10 zile de evoluție ușoară și ne așteptam ca pacientul să meargă acasă”, a relatat dr. Dorobăț.
Citiți și: Dr. Beatrice Mahler: Schimbare de manifestare a COVID-19 în ultima săptămână. A crescut numărul cazurilor grave
Suntem într-o perioadă de platou
„Aș spune că ne găsim într-o perioadă de platou la nivel național, cu foarte mici fluctuații de la o zi la alta. M-aș bucura în momentul în care n-am mai vorbi de platou și ar deveni un trend clar descendent – asta înseamnă să ne situăm mai multe zile la rând la un număr de trei cifre, de ordinul sutelor – pe care ni-l dorim înainte de începerea anului școlar și universitar”, a spus Carmen Dorobăț.
De trei săptămâni, adică de când există acest platou, la Iași au predominat formele medii de boală, iar numărul formelor severe a fost undeva la 25-30 la sută, cu 5 la sută mergând în terapie intensivă, și bineînțeles cu o rată de deces care și-a spus cuvântul în cele din urmă, a arătat managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
În ultima perioadă, Iașiul se numără printre județele unde se înregistrează cele mai multe cazuri noi de coronavirus. Se întâmplă pentru că există focare, ceea are consecințe asupra numărului de locuri libere în spital, în special dacă este vorba despre pacienți care necesită oxigen, a explicat Carmen Dorobăț. Ea a mai spus că în această perioadă terapia intensivă a fost folosită la maximum, pentru că odată cu numărul mai mare de cazuri, apar și mai multe cazuri grave.