Cum prevenim accidentele în trafic – Recomandări de la polițiștii sibieni
foto: arhivă

Siguranţa rutieră reprezintă o prioritate a activităţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, astfel că, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră desfăşoară zilnic acțiuni pentru prevenirea producerii de accidente de circulaţie. Aceștia vin cu recomandări atât pentru conducătorii auto, pentru bicicliști, motocicliști, cât și pentru pietoni, pentru a evita evenimentele rutiere. 

Deplasările în zone de agrement sau în mediul rural, circulaţia mai intensă pe drumurile publice, restricţiile de circulaţie pe unele tronsoane de drum, datorate lucrărilor de reamenajare a carosabilului, nerespectarea regulilor de circulaţie şi neadaptarea conduitei la condiţiile de trafic de către unii conducători auto, pot fi factori de risc care pot genera o creştere a numărului de evenimente rutiere. Dacă porniți la drum, adoptaţi o conduită preventivă și respectați indicațiile polițistului rutier aflat în teren, pentru a ajunge în siguranță la destinație.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, poliţiştii rutieri vă recomandă:

– circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi țineți cont de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule;
– conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă se dovedesc extrem de periculoase;
– respectaţi regimul legal de viteză! Viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile
meteo, de drum sau trafic, reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere;
– purtaţi centura de siguranţă! De cele mai multe portul centurii poate evita o tragedie.

Bicicliştilor si motocicliştilor și celor care folosesc trotinete electrice polițiștii le recomandă următoarele:

– adoptați o conduită preventivă, semnalizând din timp orice schimbare a direcției de mers;
– respectați distanța corespunzătoare în mers, chiar și față de motocicliști sau bicicliști;
– așteptați-vă la neprevăzut, o motocicletă are o capacitate de accelerare mult mai mare decât un autoturism.

Recomandări pentru pietoni:

– circulaţi numai pe trotuare sau pe potecile laterale ale drumurilor;
– traversaţi strada numai prin locuri special amenajate şi numai după ce v-aţi asigurat;
– nu vă angajaţi în traversarea drumului în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
– aşteptaţi sosirea mijloacelor de transport în comun pe trotuar sau pe refugiile special amenajate.

Conducătorilor de vehicule cu tracţiune polițiștii le recomandă următoarele:

– nu folosiţi segmentele de drum pe care accesul atelajelor hipo este interzis;
– folosiţi în mod obligatoriu vestele reflectorizante şi elemente fluorescent –reflectorizante pe atelajele hipo;
– conduceţi vehiculul cu tracţiune animală pe acostament sau cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile;
– nu opriţi sau să staţionaţi pe partea carosabilă;
– asiguraţi-vă la schimbarea direcţiei de mers şi semnalizaţi schimbarea direcţiei de mers cu braţul.

„Tuturor participanţilor la traficul rutier le recomandăm sa nu conducă vehicule sub influența băuturilor alcoolice!
Consumul de băuturi alcoolice constituie un factor de risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor întrucât alcoolul reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi a auzului conducătorilor de autovehicule”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ultima oră