un sibian a furat o autofiletantă dintr-un magazin din aiud
FOTO arhivă

Un bărbat din Miercurea Sibiului este cercetat de polițiștii din Alba după ce a intrat într-o societate comercială din Aiud și a furat o autofiletantă. 

Potrivit IPJ Alba, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale l-au identificat pe un bărbat, de 30 de ani, din Orașul Miercurea Sibiului, județul Sibiu, ca persoană bănuită de furt, scrie Ziarul Unirea.

Furtul ar fi avut loc în seara zilei de 12 noiembrie 2018. Pe atunci,  acesta ar fi sustras din incinta unei societăți comerciale din Aiud o autofilentantă în valoare de 1.600 lei.

Bunul a fost recuperat de polițiști și predat reprezentanților societății, iar față de bărbat cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Sursa: Ziarul Unirea

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu