sute de persoane verificate la sibiu - avertismente pentru nepurtarea corectă a măștii
foto: arhivă

Peste 200 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați, joi, în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

Cu această ocazie, au fost verificate 833 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 38 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 26 de mijloace de transport în comun.

„În cadrul acțiunilor, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, din care 5 pentru lipsa sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei.

În urma verificărilor efectuate de DSVSA, în cadrul a 6 societăți comerciale. Au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.400 lei pentru depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Autoritățile recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de Coronavirus.

Ultima oră

Comentariul meu