Un angajat Tursib s-a urcat beat la volanul unui autobuz și a mers cu el până la poliție. Bărbatul avea de rezolvat niște chestiuni la Biroul Rutier Sibiu însă, de cum a intrat în sediu, oamenii legii și-au dat seama că era băut, întrucât abia se mai ținea pe picioare.
Potrivit surselor Ora de Sibiu, șoferul, în vârstă de 41 de ani, s-a dus la sediul poliției din Sibiu cu autobuzul. Acesta se afla în timpul programului de lucru. Se pare însă că în mijlocul de transport în comun nu se afla niciun pasager.
Omul a parcat autobuzul pe bulevardul Vasile Milea și s-a dus în sediu. Acolo s-a dat de gol. Mirosea puternic a alcool și abia se mai ținea pe picioare.
„La data de 19 august, în jurul orei 14,00, un sibian a fost invitat de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu, la sediul instituției, în vederea clarificării unor aspecte reclamate într-o petiție. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, s-a prezentat conform solicitării în jurul orei 16.51, și, întrucât avea un mers greoi și emana miros de alcool, polițiștii rutieri l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul testării fiind 1,07 mg/l alcool pur în aer expirat. Bărbatul s-a deplasat la sediul Poliției cu autovehiculul”, a spus, joi,Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. În urma celor întâmplate, bărbatul s-a ales cu un dosar penal.
Șoferul de autobuz e cercetat disciplinar
Reprezentanții Tursib spun că, în prezent, șoferul este cercetat disciplinar. Aceștia menționează că se vor lua măsuri legale severe în privința lui.
„Cu privire la evenimentul din data de 19.08.2020 şi anume că un şofer Tursib s-a prezentat la Poliţie conducând un autobuz în stare de ebrietate, vă informăm că Tursib a demarat procedura de cercetare disciplinară a angajatului în cauză, conform prevederilor codului muncii.
Vă asigurăm că în cadrul cercetării disciplinare, vor fi analizate toate aspectele cazului şi cu siguranţă se vor lua măsurile legale cele mai severe.
Ne delimităm în mod ferm faţă de o asemenea atitudine care nu poate fi decât nocivă şi deosebit de periculoasă. Cazul de faţă este unul izolat şi absolut intolerabil, iar atitudinea conducătorului auto nu reprezintă imaginea şi valorile societăţii noastre”, spune Raluca Racz, purtătorul de cuvânt al Tursib S.A.