După luni și luni de tergiversări, contestații și excepții invocate, cele 16 persoane de la RAR acuzate de luare de mită și alte infracțiuni asociate, sunt trimise în judecată. Ultima încercare de a contesta decizia a fost sortită eșecului.
Inculpații au încercat să întârzie trimiterea în judecată sau chiar să o evite, după ce apărătorii lor au invocat cereri și excepții. Judecătorii sibieni însă le-au respins și au hotărât începerea judecății cauzei.
După ce hotărârea va rămâne definitivă va fi acordat primul termen de judecată. Trei dintre inculpați au atacat decizia instanței sibiene la Curtea de Apel Alba.
Rechizitoriul în dosarul mitei de la RAR a fost finalizat de procurori în luna mai a acestui an. S-a constatat că structura era foarte bine pusă la punct, iar cei implicați foloseau tot felul de strategii pentru a nu fi prinși.