s-a dus cu treabă la poliție și s-a ales cu dosar penal – abia se ținea pe picioare
FOTO: arhivă

Un bărbat s-a prezentat la sediul Biroului Rutier din Sibiu pentru a clarifica mai multe aspecte reclamate într-o petiție și s-a ales cu dosar penal. Omul s-a deplasat până acolo cu mașina, deși era atât de beat încât abia se mai ținea pe picioare.

„La data de 19 august, în jurul orei 14,00, un sibian a fost invitat de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu, la sediul instituției, în vederea clarificării unor aspecte reclamate într-o petiție. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, s-a prezentat conform solicitării în jurul orei 16.51, și, întrucât avea un mers greoi și emana miros de alcool, polițiștii rutieri l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul testării fiind 1,07 mg/l alcool pur în aer expirat. Bărbatul s-a deplasat la sediul Poliției cu autovehiculul”, informează Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală (art. 336 alin. 1 cod penal).

 

Ultima oră

Comentariul meu