Elevii vor putea primi anual 350 de lei pentru uniformă
Sursa: tv8.md

Senatul a adoptat marţi, un proiect de lege aflat în procedură de urgenţă care prevede ca fiecare elev din învăţământul obligatoriu de stat să primească 350 de lei anual pentru uniformă.

Dacă este adoptată şi de Camera Deputaţilor şi ulterior promulgată de şeful statului, legea va intra în vigoare începând cu anul şcolar 2021 – 2022. Iniţiativa legislativă a fost adoptată de senatori cu 87 de voturi „pentru”, 41 de voturi „împotrivă” şi zero abţineri, scrie news.ro .

Elevii vor putea primi anual 350 de lei pentru uniformă

Proiectul este iniţiat de senatorul PMP Cătălin Lucian Iliescu şi vizează modificarea articolului 5 din Legea nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ.

„Consiliile profesorale, cu acordul consiliului reprezentantiv al părinţilor şi cu consultarea reprezentanţilor elevilor, stabilesc pentru elevii unităţii de învăţământ respective cel puţin un semn distinctiv cum ar fi: ecuson, uniformă, eşarfă sau alte asemenea”, arată un amendament din raportul de adoptare al proiectului depus de senatorul PSD Liviu-Marian Pop.

De asemenea, „consiliile profesorale, cu acordul consiliului reprezentantiv al părinţilor şi cu consultarea reprezentanţilor elevilor, pot stabili modelul uniformei şcolare pentru elevii unităţii de învăţământ respective din învăţământul general obligatoriu de stat. Pentru acoperirea costurilor uniformelor şcolare se acordă o sumă de 350 de lei/ an şcolar pentru fiecare elev, sumă care se atribuie în cote egale în fiecare semestru. Fondurile necesare pentru aplicarea prezentei legi se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării”, potrivit unui amendament al senatorului PSD Ecaterina Andronescu.

Totodată, conform propunerii legislative, prezenta lege intră în vigoare începând cu anul şcolar 2021 – 2022.  Senatul a votat proiectul în calitate de prim for sesizat, iar iniţiativa se află în procedură de urgenţă şi decizională este Camera Deputaţilor.

Sursa: news.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică