Mai multe decese decât nașteri la Sibiu în primele șase luni ale lui 2020
Sursa: digifm.ro

Descreşterea populaţiei rămâne, din păcate, o constantă în România. Natalitatea a scăzut uşor în 2020 faţă de anul trecut.

La nivel național, Sporul natural al populației s-a menţinut negativ în luna iunie 2020, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 6.287 persoane, anunță Institutul Național de Statistică.

Situația la Sibiu

Conform datelor furnizate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, la nivelul lunii iunie din acest an, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 21 comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, în timp ce numărul persoanelor care au decedat a fost cu 34 mai mare. Numărul căsătoriilor înregistrate la Sibiu în luna iunie 2020 a fost cu 92 mai mic decât cel consemnat în aceeaşi lună din anul precedent. Totodată, pe cale administrativă s-au pronunţat cu 4 mai puţine divorţuri decât în luna iunie 2019.

Numărul naşterilor a scăzut faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent în primele cinci luni

Datele oficiale, furnizate de  Direcţia Judeţeană de Statistică Sibiu, evidenţiază faptul că, în primele cinci luni luni din anul 2019 s-a înregistrat naşterea a 1.783 copii, iar numărul deceselor a fost de 2100. Numărul deceselor înregistrate depășește cu 317 numărul nașterilor. La nivel comparativ, față de anul trecut, anul acesta situația este mai tristă. Până în luna mai a anului curent, a fost înregistrat un număr de 1.495 de nașteri și 2.088 de decese. În continuare, numărul deceselor este mai mare decât cel al nașterilor. De data aceasta, diferența este de 593 de persoane. Numărul născuţilor-vii înregistrat în primele cinci luni ale lui 2020 a fost mai mic cu 288 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, insă numărul persoanelor care au decedat până în luna mai 2020 a fost cu 12 mai mic faţă de aceeași perioada de anul trecut.

 

Ultima oră