Telemunca, tot mai folosită în companii - Mulți angajați vor lucra de-acasă până la sfârșitul anului

Munca de acasă este tot mai folosită în rândul companiilor, iar unii angajați vor munci de acasă până la sfârșitul anului. Aceștia au mai multă libertate, au devenit mai motivaţi, mai eficienţi şi mai fericiţi din punct de vedere profesional, informează MEDIAFAX.

Flexibilitatea programului, dar şi un echilibru mai bun între viaţa profesională şi cea personală, se află printre principalele avantaje ale muncii remote.

Maxim 700.000 de angajaţi care lucrează de acasă pot beneficia de 2,5 miliarde de lei.

Ioana Ianule lucrează în IT și merge la birou două săptămâni iar două săptămâni munceşte de acasă sau de pe plajă.

„Programul de lucru remote îmi dă o flexibilitate. Spre exemplu saptămâna trecută, locuind în Constanţa, am fost pe plajă şi mi-am făcut treaba de acolo. Este un avantaj major, este o altă atmosferă în primul rând şi în al doilea rând nu te simţi atât de presat”, a spus Ioana Ianule.

Vlad Moroeanu este directorul unei firme de avocatură şi spune că angajaţii lui au randament mai bun de când au acest program.

„Principalul beneficiu este posibilitatea de a sta cu copiii, cu cei dragi. Avem acest sistem de două săptămâni lucrat din birou şi două săptămâni lucrat de acasă care este foarte bine primit am observat şi care creează un sentiment de mai multă libertate şi mai multă posibilitate de a petrece timp în cadrul familiei fără ca acest lucru să afecteze productivitatea”, a arătat Moroeanu.

(sursa: Mediafax)

Ultima oră