Strigătul unei fetițe din cartierul Ștrand - „Nu stricați natura!”

Elisabeta Maria Poponea împlinește, astăzi, vârsta de nouă ani. Nu își dorește prea multe – vrea doar ca defrișarea masivă din cartierul Ștrand să se oprească. Micuța a lipit un afiș pe ușa de acces în blocul în care locuiește. Un afiș special, creat de mânuțele ei, prin care cere muncipalității să nu strice natura.  Strigătul unei fetițe din cartierul Ștrand - „Nu stricați natura!”

Micuța din Sibiu, în vârstă de doar nouă ani, are un mesaj pentru adulții din urbea de pe Cibin. Văzând cum, ușor, ușor, verdeața dispare din cartierul în care a copilărit până acum, le cere să nu strice natura. Elisabeta a adunat frunzele arborilor trântiți deja la pământ și le-a lipit pe o coală albă, desenându-și propriul copac. Afișul l-a lipit pe ușa blocului de pe strada Vrancei, cu speranța că va fi văzut de cine trebuie.

„Elisabeta împlinește astăzi 9 ani. A făcut afișul în urmă cu câteva zile. A adunat singură frunzele, eu n-am știut ce vrea să facă. Apoi, când desenul a fost gata, m-a rugat să îl lipesc pe ușă. Când a împlinit un an, am plantat împreună un brăduț argintiu. Nu a încurcat pe nimeni niciodată, dar acum am înțeles că o să aibă lucrare și aici. Fetița mi-a zis că ea se leagă de brad ca să nu îl taie. Noi sperăm să nu se întâmple acest lucru”, spune tatăl Elisabetei. Strigătul unei fetițe din cartierul Ștrand - „Nu stricați natura!”

Păsările au dispărut din Ștrand

De când acțiunea de reabilitare a cartierului Ștrand a debutat, mai mulți copaci au fost doborâți la pământ, copaci care erau casa mai multor specii de păsări.

„Pe strada adiacentă cu Vrancei către Ștrandului au defrișat tot. Absolut tot. Nu mai sunt nici păsările care erau aici. Înainte te simțeai ca în parcul Sub Arini. Erau mierle, pițigoi, privighetori. S-au speriat toate de șantier. Am avut chiar și cinci bufnițe și o cucuvea, pe care am crescut-o de pui în balcon, fiindcă era rănită. Când s-a făcut bine, i-am dat drumul. Nu mai e nicio pasăre de soi, ca să zic așa, aici”, mai spune tatăl Elisabetei.

Săptămâna trecută, reprezentanții Primăriei Sibiu au spus că „NU SE DOREȘTE o reducere a zonelor verzi față de situația actuală, ci o împrospătare a acestora și o reconfigurare a lor pentru o cât mai bună funcționalitate a spațiului public”. Vezi aici răspunsul Primăriei.

Ultima oră