inconștienții weekend-ului - beți și fără permise la volan prin județul sibiu
FOTO: arhivă

A fost un weekend plin de nereguli în trafic. În perioada 7 – 9 august, polițiștii rutieri au constatat nouă infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, au reținut 37 de permise de conducere, au retras 17 certificate de înmatriculare și au aplicat 483 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 119.000 de lei.

Multe persoane au fost depistate la volan, deși nu aveau permis de conducere și la fel de multe au fost și cele care s-au urcat la volan deși au consumat alcool.

Beat la prima oră

Este și cazul unui medieșean, prins în „off-side” la prima oră a dimineții. „În dimineața zilei de 8 august a.c., în jurul orei 06,00, pe DN 14, în orașul Copșa Mică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au depistat un medieșean în vârstă de 69 de ani în timp ce conducea un autoturism și se afla sub influența alcoolului”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Spre seară, încă un șofer beat

„În aceeași zi, în jurul orei 20,00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada După Zid de către un localnic în vârstă de 43 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că dreptul de a conduce al medieșeanului este suspendat. În plus, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a rezultat într-o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul refuzând prelevarea probelor biologice”, spune Elena Welter.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

Nu i-a păsat că are permisul suspendat

„La data de 9 august a.c., în jurul orei 19,00, pe DJ 105G, polițiștii formațiunii rutiere din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au depistat un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Tălmaciu, în timp ce conducea un autoturism deși dreptul său de a conduce este suspendat”, mai spune Welter.

În prezent, șoferul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

Ultima oră

Comentariul meu