Se reiau zborurile charter din Sibiu spre Turcia și Egipt
Sursa: stirileprotv.ro

Compania Air Bucharest va relua, din 11 august, zborurile charter spre Turcia şi Egipt, a anunţat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Sibiu, Alexandra Păcurar.

„Vă informăm pe această cale faptul că reprezentanţii companiei aeriene Air Bucharest au anunţat că vor fi reluate zborurile charter de la aeroportul sibian spre Turcia şi Egipt. Astfel, începând cu data de 11 august, vor fi reluate zborurile spre Antalya, Turcia, în zilele de marţi şi sâmbătă, respectiv spre Hurghada, Egipt, începând cu data de 19 august, în zilele de miercuri”, a declarat, vineri, Alexandra Păcurar, citată de Agerpres.
Potrivit reprezentantei Aeroportului Internaţional din Sibiu, programul de operare poate fi consultat pe site-ul www.kusadasi.ro.
Pasagerii care tranzitează aeroportul sibian trebuie să poarte mască şi să respecte regulile de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
„Purtarea măştii în aeroport este obligatorie! Prezentarea la aeroport pentru efectuarea formalităţilor de check-in, securitate şi frontieră se face cu trei ore înainte de ora programată pentru decolare! Păstraţi distanţa! Respectaţi signalistica şi marcajele de pe podea! Păstraţi distanţa la ghişeele de check-in şi la efectuarea controlului de securitate şi frontieră! Efectuaţi check-in-ul on-line în măsura în care este posibil”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Aeroportului Internaţional din Sibiu, Alexandra Păcurar.
În prezent, pe aeroportul sibian sunt operate curse spre Frankfurt Hahn, Dortmund, Londra, Memmingen, Madrid, Stuttgart, Nurnberg, Karlsruhe Baden-Baden, Viena, Antalya şi Hurghada.

Se reiau zborurile charter din Sibiu spre Turcia și Egipt

Ultima oră

Comentariul meu

Publică