Un gheţar uriaș riscă să se prăbuşească peste zeci de locuințe în Italia
Sursa foto: Getty Images

Un fragment dintr-un gheţar situat pe versantul estic al piscului Grandes Jorasses, în partea italiană a masivului Mont Blanc, riscă să se prăbuşească din cauza temperaturilor ridicate, determinând evacuarea a mai multor zeci de rezidenţi şi turişti din zonă, au anunţat joi autorităţile locale, potrivit AFP.

Un volum de gheaţă estimat la 500.000 de metri cubi este pe punctul de a se desprinde din gheţarul Planpincieux, situat pe teritoriul comunei Courmayeur, se precizează într-o ordonanţă emisă de această municipalitate din regiunea Valle d’ Aosta, de la frontiera cu Franţa.

Circulaţia pe mai multe drumuri aflate la o altitudine mai joasă, care duc la Val Ferret, a fost sistată, potrivit acestei ordonanţe, informează Agerpres.

Autorităţile au ordonat evacuarea a circa 30 de case aflate în centrul ”zonei roşii” situate în partea inferioară a Val Ferret, în care se află aproape 70 de persoane (15 rezidenţi şi peste 50 de turişti).

Operaţiunile de evacuare şi de securizare sunt desfăşurate din această dimineaţă de forţele de ordine şi de protecţia civilă, autorităţile locale fiind îngrijorate de temperaturile ridicate din următoarele trei zile în această perioadă de intensă căldură estivală.

În septembrie şi octombrie 2019, acest gheţar din Planpincieux a fost pe punctul de a se prăbuşi parţial, pe o porţiune de aproape 250.000 de metri cubi.

Sursa: DIGI 24

Ultima oră

Comentariul meu

Publică