Bărbat din Dârlos, prins în timp ce conducea fără permis un moped neînmatriculat
foto: arhivă

La data de 4 august,  în jurul orei 09:30, în cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii din Dârlos au oprit pentru control în trafic, pe DJ 142 A, în localitatea Curciu, un moped.

„În urma cerificărilor efectuate, polițiștii au constatat că mopedul era condus de un localnic, în vârstă de 42 de ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul. De asemenea, cu privire la moped s-a stabilit că acesta nu este  înregistrat, conform prevederilor legale.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumul public de către o persoană care nu deține permis de conducere.

Ultima oră