Sabia lui Ștefan cel Mare, adusă la Sibiu în urmă cu doi ani din Turcia, a devenit, în timp, o „icoană”. Enoriașii se închină în fața ei și o pupă, nefiind împiedicați de măștile de protecție pe care le poartă. Preotul le-a spus credincioșilor că temutul paloș al domnitorului este un simbol muzeal, și nu are caracter de icoană.
Temutul paloș al domnitorului a fost împrumutat de la Istanbul și plasat într-o raclă în lăcașul de cult din Sibiu, scrie observatornews.ro. Deși preotul insistă că sabia nu are statut de icoană, enoriașii nu s-au putut abține să sărute cutia în care aceasta este păstrată.
Rând pe rând, enoriașii se închină la icoane, apoi la sabia lui Ștefan cel Mare, adusă de la Istanbul. Deși nu au voie să pupe racla, unii credincioși uită de regulă, dar și de faptul că oricum poartă mască de protecție.
„Sabia nu este o icoană, ci un simbol muzeal, dar care poate sta într-o biserică, ca locaș de cultură și ca un exemplu pentru toți cei vor veni aici și o vor vedea și vor lua aminte la tot ce a fost frumos în istoria noastră. E ca un semn că în fața oricărui necaz istoric care se întâmplă, trebuie să stăm demni”, a spus preotul Cătălin Dumitrean.
Preotul susține că sabia domnitorului român care le-a dat multe bătăi de cap otomanilor, ar trebui să-i ajute pe credincioși în această perioadă zbuciumată din cauza noului coronavirus.
Sursa: observatornews.ro