Sibiul se apropie cu pași repezi de pragul de 1.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Cei mai mulți pacienți sunt adulți, numărul copiilor infectați fiind de ordinul zecilor. În ultimele 24 de ore, 16 persoane au fost confirmate pozitiv în județ.
„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 944 de persoane (dintre care 885 adulți și 59 copii). Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 615 de persoane, iar 66 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv”, informează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 16 persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:
– 19 – 29 de ani: 3 persoane
– 30 – 39 de ani: 2 persoane
– 40 – 49 de ani: 4 persoane
– 50 – 59 de ani: 5 persoane
– 60 – 69 de ani: 1 persoană
– 70 – 79 de ani: 1 persoană
Sute de sibieni în carantină
Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 575 de persoane aflate în carantină la domiciliu, și un număr de 34 persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103. În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 65 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 41 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 102 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.