Pensii mai mari de la 1 septembrie - Mai multe scenarii privind procentul de majorare

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat, luni, la Alba Iulia, că pensiile vor creşte „cu siguranţă” de la 1 septembrie, fără a preciza şi procentul de majorare, menţionând că se fac „mai multe scenarii” în acest sens, relatează AGERPRES.

„Pensiile vor creşte. Este şi o obligaţie şi o determinare pe care o avem ca în pofida situaţiei generate de pandemie, cu efect direct asupra economiei, să facem ce trebuie făcut pentru ca românii să aibă pensiile crescute de la 1 septembrie şi acesta este un angajament ferm pe care Guvernul îl face. Mai avem câteva zile până când Ministerul Finanţelor va termina evaluarea – eu am obiceiul să vorbesc despre cifre, sume şi decizii doar când am în faţă toate elementele. Se fac, într-adevăr, mai multe scenarii, dar nu are sens să vă confirm sau să vă înaintez alte cifre, pentru că nu aceasta este abordarea pe care eu, personal, o am. Aştept ca Ministerul Finanţelor să ne pună la dispoziţie evaluarea necesară cu privire la încasările în buget în această perioadă deosebit de dificilă din economie şi, în funcţie de ceea ce găsim, cu toată transparenţa, vom explica ce se poate face, în ce calendar şi aşa mai departe”, a afirmat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a adăugat că „pensiile vor creşte cu siguranţă”, pentru că Guvernul îşi dă „seama de nevoile pe care le au pensionarii, de a-şi acoperi toate cheltuielile necesare”.

Violeta Alexandru s-a aflat luni într-o vizită de lucru în judeţul Alba.

Sursa: AGERPRES

Ultima oră