Focarul de coronavirus la Teatrul de Balet din Sibiu - Cinci persoane confirmate pozitiv
Sursa: Facebook Teatrul De Balet Sibiu

În cadrul Teatrului de Balet din Sibiu, au fost identificați pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr total de cinci persoane. Dintre acestea, patru sunt balerini, iar cea de-a cincea este profesoară.

Cinci persoane din cadrul personalului de la Teatrul de Balet din Sibiu au fost confirmați pozitiv cu coronavirus. „Direcția de Sănătate Publică a demarat o amplă anchetă epidemiologică, pentru a stabili contacții și pentru a lua toate măsurile care se impun pentru limitarea răspândirii virusului SARS CoV-2. Până în acest moment au fost identificați un număr de 22 de contacți, care sunt testați și pentru care până la venirea rezultatelor s-a dispus măsura de carantină la domiciliu.”, transmite purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan.

Din cauza situației apărute, Teatrul de Balet din Sibiu a anunțat faptul că spectacolele programate pentru următoarea perioadă vor fi anulate . „Ca urmare a creșterii alarmante a numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus, Teatrul de Balet Sibiu anunță suspendarea spectacolelor programate în datele de 3, 4 și 5 august. Această decizie a fost luată atât în vederea protejării dansatorilor, cât și a publicului. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, transmite conducerea Teatrului, într-un anunț publicat pe Facebook.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică