Lista actualizată cu țările din care dacă veniți în România este obligatoriu să intrați în carantină
Sursa: momondo.ro

România a actualizat lista cu țările pe care le consideră în zona „zona galbenă”. Cetățenii care vin din aceste țări trebuie să stea în carantină timp de 14 zile la sosirea în România.

Republica Moldova, Statele Unite ale Americii și Israelul rămân în continuare în zona galbenă, prin urmare cei care vin din aceste țări trebuie să stea în carantină, scrie Digi 24 . De asemenea, rămân pe listă Muntenegru, Macedonia de Nord și Bosnia-Herțegovina.

În schimb, această măsură NU mai este valabilă pentru cei care vin din Serbia și Rusia, două dintre țările care au ieșit din noua listă a „zonei galbene”. În lista care intră în vigoare de luni, 3 august, sunt mai puține state (41) decât în cea valabilă până acum, care avea 44 de state.

Pentru stabilirea acestei liste galbene criteriul de care se ține cont este ca rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile, raportată la 100.000 de locuitori, să fie mai mare decât cea înregistrată în România în perioada similară.

Lista se actualizează săptămânal, în fiecare zi de luni, de către Institutul National de Sănătate Publică și se aprobă de Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Țările considerate de România în „zona galbenă” (carantină 14 zile)

  • Africa de Sud
  • Arabia Saudita
  • Argentina
  • Armenia
  • Bahamas
  • Bahrain
  • Bolivia
  • Bosnia si Herțegovina
  • Brazilia
  • Capul Verde
  • Chile
  • Columbia
  • Costa Rica
  • El Salvador
  • Eswatini
  • Guineea Ecuatoriala
  • Honduras
  • Insulele Turks si Caicos
  • Insulele Virgine ale Statelor Unite
  • Irak
  • Israel
  • Kazahstan
  • Kîrgîzstan
  • Kosovo
  • Kuweit
  • Luxemburg
  • Macedonia de Nord
  • Maldive
  • Moldova
  • Muntenegru
  • Oman
  • Palestina
  • Panama
  • Peru
  • Puerto Rico
  • Qatar
  • Republica Dominicana
  • Singapore
  • Sint Maarten
  • Statele Unite ale Americii
  • Surinam

Restul statelor, care nu apar pe „lista galbenă” întocmită de România, se consideră că sunt în „zona verde” și, prin urmare, nu sunt niciun fel de restricții la intrarea în România pentru cetățenii care vin din aceste țări.
Sursa: Digi 24

Ultima oră