Razia de vineri - peste 10 amenzi pentru sibienii care nu au respectat măsurile de protecție
Sursa: profit.ro

În cursul zilei de 31 iulie, 225 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

Au fost executate acțiuni punctuale independente de către polițiștii din cadrul  I.P.J. Sibiu pentru verificarea măsurilor de izolare/carantină, de protecție individuală pe terase, în alte spații publice și în mijloacele de transport în comun și de către polițiștii locali, pentru verificarea măsurilor de protecție individuală în mijloacele de transport în comun. „Cu această ocazie, au fost verificate 324 de persoane, 30 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 24 de mijloace de transport în comun. Polițiștii din cadrul I.P.J. Sibiu au identificat 9 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și au aplicat 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.500 de lei. Polițiștii locali au aplicat 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.”, transmite purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan

Razia de vineri - peste 10 amenzi pentru sibienii care nu au respectat măsurile de protecție

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică