Patru din zece români (44%) care aleg să nu meargă în vacanţă în 2020 au afirmat că au luat această decizie pentru că nu se simt în siguranţă din cauza pandemiei, care citează un studiu publicat, miercuri, de platforma de anunţuri online OLX.
Potrivit sursei citate, 38% dintre respondenţi plănuiesc cel puţin un concediu, în acest an, în timp ce 45% aleg să nu meargă în nicio vacanţă, iar 17% nu au luat încă o decizie.
Întrebaţi de ce aleg să nu călătorească anul acesta, 44% dintre cei chestionaţi au afirmat că nu se simt în siguranţă din cauza pandemiei, 32% au invocat motivele financiare, iar 20% au declarat că le este teamă că pandemia ar putea cauza anularea planurilor şi că s-ar putea confrunta cu zboruri anulate sau graniţe închise.
Potrivit sursei citate, dintre cei care plănuiesc să călătorească anul acesta, 47% spun că vor merge în două sau trei concedii, 42% aleg să meargă într-o singură vacanţă, 7% susţin că vor merge în peste cinci locuri, în timp ce 4% au ales varianta cu patru sau cinci călătorii.
În ceea ce priveşte destinaţiile de vacanţă, studiul OLX arată că majoritate românilor preferă să meargă în ţară şi au amintit – în ordinea preferinţelor – muntele, apoi marea. În acelaşi timp, respondenţii au mai ales următoarele posibile destinaţii, în ordinea preferinţelor: ţările din apropierea României, urmate de alte locuri din Europa.
Studiul de specialitate relevă, totodată, că o mică parte dintre cei care aleg să călătorească va merge în grupuri de până la zece persoane, urmată de cei care aleg să meargă singuri în vacanţă. Cei mai mulţi, însă, plănuiesc să meargă în grupuri de maximum cinci persoane, urmaţi de cei care vor merge în doi, iar cea mai nepopulară variantă a fost aleasă deplasarea într-un grup de peste zece persoane.
Chestionaţi în legătură cu tipurile de cazare către care s-ar orienta, 39% aleg pensiunea, 29% un hotel mare cu posibilitatea de a beneficia de un pachet all inclusive, 27% un apartament în regim hotelier, 25% un hotel mediu sau mic, 23% închirierea unor căsuţe sau cabane de lemn, 12% statul la cort şi 7% varianta unei rulote sau a unui camper van.
De asemenea, cei mai mulţi dintre români nu ştiu sau nu s-au hotărât încă în ce lună vor pleca în concediu, 20% vor pleca în luna august, în timp ce alţi 19% au ales luna iulie. Alţi 13% spun că vor pleca abia anul viitor.
Românii care vor merge în concediu, anul acesta, au răspuns şi la întrebări care vizează măsurile de siguranţă, iar rezultatele au fost, în ordine: purtarea măştii de protecţie în interior (75%), folosirea consecventă a dezinfectantului (56%), practicarea distanţării sociale (52%), evitarea călătoriilor în grupuri mari (48%), purtarea măştii de protecţie în spaţiile aglomerate din exterior (44%), evitarea destinaţiilor populare (42%), purtarea mănuşilor de protecţie (12%) şi fără măsuri de siguranţă (6%).
În privinţa bugetului alocat pentru concedii, majoritatea românilor afirmă că valoarea se încadrează între 1.001 şi 2.000 de lei, urmaţi de cei care vor aloca de la 2.001 până la 3.000 de lei.
Când vine vorba despre cele mai sigure mijloace de transport, românii au amintit maşina personală şi rulota sau camper vanul. La polul opus, autocarul, trenul şi avionul au fost catalogate ca fiind mai nesigure. În acest context, întrebaţi când vor călători prima dată cu avionul, 51% dintre respondenţi spun că nu ştiu sau că nu s-au hotărât încă, 22% preconizează că anul viitor, iar 7% că abia peste doi ani.