Accident rutier provocat de un șofer băut la volan

Un sibian în vârstă de 20 de ani a urcat la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și nu a reușit să execute manevra de mers înapoi în condiții de siguranță, rezultând astfel un accident rutier.

La data de 25 iulie, în jurul orei 03:00, în municipiul Sibiu, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Cristian, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vasile Aaron, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar.

Evenimentul s-a soldat cu avarierea ușoară a autoturismelor. „Testarea alcoolscopică a șoferului care a produs tamponarea a rezultat într-o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică