Cresc amenzile pentru parcarea pe locurile destinate persoanelor cu handicap - Ajung și la zece mii de lei

Amenzile pentru parcarea ilegală pe locurile destinate persoanelor cu handicap cresc de sâmbătă, 25 iulie. Astfel, amenda minimă va fi de două mii de lei, iar cea maximă de zece mii.

Amenda maximă a fost majorată de cinci ori. Până astăzi, amenda minimă pentru cei care parcau ilegal mașinile pe locurile destinate persoanelor cu handicap era de o mie de lei, iar cea maximă de două mii de lei, transmite Poliția Română.

Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii contravenţionale se fac de către agenţii de circulaţie sau de către personalul de control cu atribuţii în acest sens.

Legea a fost deja publicată în Monitorul Oficial, intrând în vigoare de astăzi, 25 iulie.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică