Promenada și Shopping City Sibiu susțin cea de-a zecea ediție a Turului Ciclist
FOTO: Turul Ciclist al Sibiului

Promenada și Shopping City Sibiu, susțin stilul de viață sănătos și se implică activ în sprijinirea ciclismului din România prin sponsorizarea ediției a zecea a Turului Ciclist al Sibiului.

Parteneriatul inițiat de cele două centre comerciale sibiene pune în mișcare derularea celei mai titrate competiții de șosea din țara noastră, care, împreună cu evenimente conexe, se va desfășura în perioada 23 – 26 iulie la Sibiu.

“Această inițiativă pune cele două destinații de cumpărături pe scena mondială a campionilor rutieri, alături de marile echipe ale lumii, echipe de nivel World Tour și Profesional-Continentale, care se vor întrece în acest an la Turul Ciclist al Sibiului”, a precizat Cosmin Costea, președintele clubului organizator al competiției.

Turul Ciclist al Sibiului este o competiție de categoria 1 în calendarul continental UCI Europe Tour, care, în condițiile pandemiei SARSCov2, deschide sezonul de ciclism la nivel global.

Centrul comercial Promenada susține Turul Ciclist al Sibiului ca sponsor al etapei-regină cu finishul la Bâlea Lac (2034 m altitudine) și ca sponsor al tricoului gri, decernat celei mai bune echipe din competiție. Promenada Sibiu a pus la dispoziție terasa celui mai nou centru comercial din oraș pentru organizarea în aer liber a conferinței de presă a Turului, astfel încât evenimentul să se poată încadra în normele de organizare pe perioada pandemiei. În paralel, Shopping City Sibiu sponsorizează cea mai îndrăgită competiție ciclistă de amatori pentru tânăra generație – Cursa Green Day Kids.

Turul Ciclist al Sibiului 2020 aliniază la start cel mai bun pluton care a pedalat vreodată pe șoselele României: două echipe de World Tour (Bora Hansgrohe și Israel Startup Nation), trei echipe Profesional-Continentale (Bardiani CSF Faizane, Vini Zabu KTM și Nippo Delko One Provence, echipa îndragitului ciclist român Eduard Grosu). Acestora li se adaugă 15 echipe Continentale și Naționala României: Work Service Dynatek Vega Prefabbricati, a Bloc CT (Olanda), Akros – Excelsior – Thoemus (Elveția), Amore & Vita – Prodir (Letonia), CCC Development Team (Polonia), Cycling Team Friuli ASD (Italia), D’Amico UM Tools (Italia), Team Novak (România), Team SKS Sauerland NRW (Germania), Elkov – Kasper (Cehia), Giotti Victoria Automotive (România), Mazowsze Serce Polski (Polonia), Team Bike AId (Germania), Meridiana Kamen Team (Croația), Voster ATS Team (Polonia).

Etapele Turului:

Prologul – joi 23 iulie – în centrul istoric al Sibiului.

Etapa 1 – vineri 24 iulie  – se va desfășura pe ruta Sibiu – Sălişte – Cisnădie – Avrig – Cârţişoara – Bâlea Cascadă – cu sosirea la Bâlea Lac (2.034 m altitudine).

Etapa 2 – sâmbătă 25 iulie se va derula pe traseul Sibiu – Agnita – Cisnădie – Gura Râului – cu finish la Sibiu.

Etapele 3 și 4 au loc duminică 26 iulie. Noutatea acestei ediţii este contratimpul individual în urcare la Păltiniş (1.450 m altitudine), urmat de o etapă pe teren plat (Sibiu – Cisnădie – Poplaca – Sălişte – Cristian – Sibiu) cu finalul clasic al TCS, respectiv finishul în Piaţa Mare.

Ultima oră