Zece sibieni amendați pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală
Sursa: ciao.ro

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, precum și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, în centre comerciale și zone adiacente, la unități de alimentație publică, zone de agrement, zone aglomerate, precum și în mijloace de transport în comun.

„În cursul zilei de 20 iulie a.c., 205 polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă. 10 persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 4.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Zece sibieni amendați pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală

Reamintim că scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont mai ales de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV 2.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică