sala transilvania inaugurează un nou teren de baschet - poartă numele lui elemer tordai

Serviciul Public Sala Transilvania, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Sibiu, inaugurează vineri, 24 iulie, primul teren de baschet 3×3 din judeţul Sibiu, TERENUL “ELEMER TORDAI”.

Terenul de baschet 3×3, construit lângă Sala Transilvania și dedicat lui Elemer Tordai, a fost finalizat încă din luna mai a acestui an și a putut fi folosit de pasionaţii de baschet doar cu respectarea condițiilor legale în vigoare la acel moment, ținând cont de numărul maxim de persoane care pot desfășura activități în aer liber. Ridicarea restricțiilor a permis unui număr tot mai mare de sportivi sau tineri pasionați de baschet să utilizeze terenul, aceștia fiind încântați de facilitățile oferite. „Ne preocupă ca sportivii profesioniști și amatori să beneficieze de spații moderne de antrenament și de joc și de aceea inaugurarea terenului de baschet 3×3 “Elemer Tordai”, realizat în exteriorul Sălii Transilvania, este un moment de bucurie pentru noi si pentru Consiliul Județean Sibiu. Evenimentul de vineri va fi unul dedicat nu doar sportului, ci și unuia dintre cei mai iubiți reprezentanți ai săi:  Elemer Tordai. Amintirile câtorva dintre colegii lui Toci, prezentate într-o expoziție-omagiu, credem ca vor fi o surpriză plăcută pentru toți cei care l-au văzut jucând și care îi onorează numele meci de meci. Iar pentru tinerii sibieni care vin în număr tot mai mare să joace pe terenul de baschet 3×3 este o bună ocazia de a afla cine a fost Elemer Tordai, legenda baschetului sibian”, a declarat Adrian Bibu, directorul Serviciului Public Sala Transilvania.

sala transilvania inaugurează un nou teren de baschet - poartă numele lui elemer tordai

Teren modern, realizat la standarde FIBA

Terenul de baschet 3×3 realizat de Serviciul Public Sala Transilvania la standarde FIBA, are o suprafaţă de joc modulară demontabilă, cu dimensiunea de 15 metri x 11 metri. Suprafaţa de joc GERFLOR este una specială de tipul PowerGame+ şi a fost importată din SUA, fiind unica suprafaţă de joc de acest fel din judeţul Sibiu. Terenul este dotat cu un stâlp cu inel de baschet şi are prevăzut perimetral o zonă de siguranţă de 2 metri în spatele coşului de baschet, 1.5 metri pe cele două laterale şi un metru pe latura dinspre tribune. Noul teren mai este prevăzut cu nocturnă, o cameră de supraveghere şi una pentru transmisiuni livestreaming, 2 bănci de rezerve şi o gradenă pentru spectatori cu o capacitate de 60 de locuri, realizată dintr-un lemn special cu durabilitate crescută şi rezistent la apă. Terenul mai este prevăzut şi cu podium de premiere special pentru a putea facilita şi accesul persoanelor cu dizabilităţi, încărcare Wi-Fi pentru telefoanele mobile şi este împrejmuit cu gard pentru a preveni trimiterea mingii în afara zonei de joc.

Valoarea investiţiei a fost de 529.550 lei (preţ cu TVA inclus), fonduri alocate de Consiliul Judeţean Sibiu.

Noul teren de baschet poartă numele jucătorului Elemer Tordai, născut la Mediaș, la 6 mai 1971. Pasiunea pentru baschet și talentul nemărginit l-au făcut să ajungă la CSU Sibiu la vârstă de 18 ani. Alături de echipă a cucerit două titluri naționale, în anii 1995 și 1999.

„Toci” a fost căpitanul echipei de baschet din Sibiu și component de bază al echipei naționale, pentru care a jucat peste 100 de meciuri, fiind unul dintre cei mai buni jucători pe poziția 4 din România. A purtat tricoul cu numărul 9, care în semn de respect a fost retras și pus la loc de cinste, în vârful tribunei din Sala Transilvania. Din 2008, „unicului căpitan” i-a fost dedicat un turneu amical de baschet – Memorialul „Elemer Tordai” de la Sibiu.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică