Sancțiuni și amenzi în valoare de 10.000 lei pentru angajatorii sibieni – Au neglijat normele de siguranță COVID-19
Sursa: newmoney.ro

Acţiunile de control ale I.T.M. Sibiu desfăşurate în perioada 11-17 iulie 2020 s-au concentrat pe verificarea respectării de către angajatori a prevederilor legale privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, executarea şi suspendarea contractelor individuale de muncă şi aplicarea măsurilor de reducere a riscurilor de contaminare cu COVID-19.

În timpul efectuării controalelor, inspectorii de muncă au atras atenţia angajatorilor că aplicarea riguroasă a măsurilor privind reducerea riscului de contaminare cu COVID-19 nu este o opţiune, ci o obligaţie legală.
Pentru unele încălcări, sub acest aspect al prevederilor legale, constând în lipsa evaluării riscurilor pentru COVID-19, lipsa triajului epidemiologic, lipsa deciziei pentru persoana care măsoară temperatura, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, din care 10 amenzi cu valoare totală de 10.000 lei.
Unităţile ce au fost vizitate în timpul controalelor au fost din: construcţii, alimentaţie publică, benzinării, săli de fitness, terase de restaurant, comerţ, prelucrare mase plastice, prelucrare lemn şi producţie de echipamente electrice. Dintre aceste controale, 13 au fost efectuate sâmbăta şi duminica, iar 13 au fost controale pe timp de noapte.

 

Ultima oră