În doar șapte zile, județul Sibiu a înregistrat peste șaizeci de cazuri noi de coronavirus și cinci decese. Situația este îngrijorătoare, astfel că prefectul Mircea Crețu face apel la responsabilitatea sibienilor.
„Dragi cetățeni, în ultimele 7 zile, (12 – 19 Iulie) la nivelul județului Sibiu am avut un total de 64 de noi cazuri pozitive și 5 decese! Fac un apel la responsabilitatea dumneavoastră și vă rog să vă protejați și să sesizați autoritățile când observați încălcări ale regulilor impuse, fie la TELVERDE: 0800800165, fie la cele două numere din cadrul CJCCI 0269-211254 și 0269-216103”, transmite prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu.
Vă reamintim că în județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 763 de persoane, dintre care 712 adulți și 51 copii. Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 544 de persoane, iar 59 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.