Catedrala gotică Saint-Pierre-et-Saint-Paul, situată în centrul orașului Nantes din Franța, a fost cuprinsă sâmbătă dimineață de flăcări.
Flăcările au spart vitraliile catedralei şi au distrus marea orgă a clădirii din secolul XV, scrie AGERPRES.
Procurorul Pierre Sennes a declarat pentru reporteri că au fost identificate trei focare distincte iar autorităţile tratează incidentul ca pe un act criminal. El nu a mai oferit şi alte detalii.
Mai multe zeci de pompieri au reuşit să controleze incendiul după câteva ore. Coloane de fum se degajă din catedrala al cărei interior a fost cuprins de flăcări.
https://twitter.com/i/status/1284405584138248193
Comandantul local de pompieri, Laurent Ferlay, le-a spus reporterilor că 104 pompieri sunt încă la faţa locului pentru a se asigura că incendiul este complet sub control. El a susţinut că un focar s-a aflat în spatele orgii, care a fost complet distrusă. În afară de orgă şi de spargerea vitraliilor, pagubele nu sunt atât de mari precum s-au temut iniţial pompierii.
„Nu ne aflăm într-un scenariu similar celui de la (catedrala) Notre Dame de Paris. Acoperişul nu a fost atins”, a mai precizat Ferlay.
Nu este prima dată când această catedrală este afectată de un incendiu. În timpul bombardamentelor aliate din 1944 catedrala a fost parţial distrusă, iar în 1972 şi-a pierdut turla din cauza unui incendiu.
„Am rămas în minte cu incendiul din 1972, dar în acest moment situaţiile nu se compară”, a comentat şi primarul din Nantes, Johanna Rolland. După acel incendiu, catedrala a fost redeschisă pentru slujbe religioase abia în mai 1985, după 13 ani de reparaţii.
Cecile Renaud, care lucrează într-o brutărie aflată peste stradă de catedrală şi care a alertat pompierii sâmbătă dimineaţă, a povestit pentru un post de televiziune că a văzut nişte limbi de foc uriaşe în interiorul clădirii. „Am fost şocată. Este extraordinar de trist”, a spus ea.
Sursa: AGERPRES