Tânăr de 18 ani reținut – A condus fără permis o mașină neînmatriculată
FOTO: arhivă

Un tânăr în vârstă de 18 ani va petrece 24 de ore în spatele gratiilor, după ce a fost prins conducând un autoturism neînmatriculat, neavând permis de conducere. 

„La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 20,00, pe raza localității Apoldu de Sus, polițiștii formațiunii rutiere din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 18 ani”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce, iar autoturismul este neînmatriculat.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Față de tânărul depistat în trafic polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Ultima oră