Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, și ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, au discutat, vineri, despre realuarea demersurilor pentru crearea unui pol de dezvoltare Braşov-Sibiu.
Conform unei informări a Primăriei Braşov, Emil Hurezeanu, însoţit de preşedintele Senatului Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Ioan Bondrea, a avut o întâlnire cu primarul Braşovului, la care a participat şi rectorul Universităţii Transilvania, Ioan Abrudan, scrie AGERPRES.
Potrivit sursei citate, s-a discutat despre reluarea proiectelor demarate cu municipalitatea braşoveană înainte de începerea pandemiei – cum ar fi, de exemplu, seria de concerte în Germania a Grupului Vocal Anatoly – dar şi despre vizita preşedintelui Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestagului, Gunther Krichbaum, care se va afla săptămâna viitoare la Braşov, pentru a aduce ajutoare constând în echipamente medicale.
„Un subiect aparte, discutat de cei patru, a fost continuarea demersurilor pentru crearea unui pol de dezvoltare Braşov-Sibiu. Deja, la nivel academic, s-au făcut o serie de paşi, începând cu 2018, existând o colaborare între cele două universităţi, mai ales că există asemănări între cele două instituţii, inclusiv prin prisma faptului că, în ambele zone, îşi desfăşoară activitatea foarte multe companii germane, iar adaptarea pregătirii studenţilor pentru piaţa muncii este similară. Următoarea etapă este crearea unui parteneriat între cele două administraţii locale, Excelenţa Sa Emil Hurezeanu fiind invitat să medieze discuţiile dintre cele două autorităţi publice, mai ales că este sibian de origine, dar şi un mare iubitor al Braşovului”, a precizat sursa citată.
Potrivit acesteia, primarul George Scripcaru a remarcat că ambasadorul României în Germania „poate să fie liantul, susţinătorul” unui parteneriat între cele două oraşe.
La rândul său, în cadrul discuţiilor, Hurezeanu a abordat şi subiectul aeroportului de la Braşov.
„Am semnalat, ca fiu al Sibiului şi prieten apropiat la Braşovului, faptul că ne simţim din ce în ce mai ‘ameninţaţi’ de aeroportul dumneavoastră, care părea la început o himeră şi o promisiune pe termen lung, dar care începe să se transforme în realitate şi ne va face concurenţă la Sibiu. Dar cum se va zbura din ce în ce mai mult şi zborurile vor fi specializate, ne gândim ca între Sibiu, Braşov şi Cluj să existe o formă de complementaritate, în aşa fel încât unii să aducă mai mulţi pasageri, alţii mai mult cargo”, a declarat, conform sursei citate, ambasadorul Emil Hurezeanu.
Sursa: Agerpres
E bine cand intr-un articol cu titlul „pol de dezvoltare între Sibiu și Brașov”, apar doar Primaria Brasov si numele primarului din Brasov. Nimic despre „Primaria Sibiu”. Ma gandesc ca babuta noastra e prea mandra ca sa apara la vreo intalnire sau sa ia parte la vreo discutie. Pensionarii astia din Forum, pe langa ca sunt depasiti de tot ce se intampla in Sibiu, nu sunt in stare nici sa se bage in seama cand le intinde cineva o mana de ajutor. Sper ca alegerile din toamna sa schimbe soarta Sibiului, deoarece cu echipa actuala din primarie, Sibiul nu are niciun viitor, va fi (si este) in cadere libera!