Încă o româncă diagnosticată cu COVID-19 în Grecia a fost internată
foto: arhivă

Tot mai mulți români optează pentru concediile în Grecia. Presa elenă a semnalat miercuri două cazuri noi. Este vorba de o româncă de 60 de ani, internată acum într-un spital din Atena, și de un turist român în Corfu.

Pacienta internată în spital venise în vizită la fiica sa, care lucrează în Grecia, în apropiere de Atena. Românca a trecut granița pe la Promachonas, a făcut testul aici și acesta a fost negativ, scrie Digi 24.

După câteva zile, însă, femeia a prezentat simptome de infectare cu coronavirus, a mers la un spital local, i s-a făcut testul și acesta a ieșit pozitiv. Femeia a fost internată în spital, dar pentru că starea sa nu era foarte bună, a fost transferată la un spital din Atena.

Cel de-al doilea caz semnalat miercuri de presa din Grecia este al unui turist din Corfu, în vestul Greciei. Românul a fost plasat în carantină, alături de soția sa, despre care nu știm momentan dacă a fost infectată la rândul ei.

Până acum, cel puțin 7 români aflați în Grecia au fost testați pozitiv pentru COVID-19. Astfel de cazuri sunt însă și printre turiști de alte naționalități. Îngrijorate de această evoluție, autoritățile elene pregătesc noi măsuri în Grecia, pentru a se proteja de „cazurile importate”. Guvernul de la Atena s-a reunit miercuri după-amiază într-o ședință de urgență.

Între timp, mai mulți români au fost nevoiți să se întoarcă din drum înainte de a apuca să se bucure de litoralul grecesc. Turiștii au ajuns azi-noapte la granița Bulgariei cu Grecia fără să aibă testul pentru COVID. 

Sursa: Digi 24

Ultima oră

Comentariul meu

Publică