Testele COVID la cerere - Sute de programări la spitalele din Sibiu, luna iulie aproape epuizată
Sursa: fanatik.ro

Concediul în străinătate se transformă într-un adevărat coșmar pentru cei care și-au planificat deja vacanța, iar asta fiindcă au nevoie de dovada unui test pentru coronavirus negativ pentru a putea intra în țările respective. În județul Sibiu, se fac teste la cerere la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU), la Spitalul de Pediatrie, dar și la mai multe clinici private, însă sunt atât de multe programări încât luna iulie este deja aproape epuizată. 

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde testele pentru coronavirus la cerere au început de marți, s-au făcut deja sute de programări. Potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU Sibiu, Decebal Todăriță, pentru luna iulie sunt înregistrate 175 de programări, unele zile fiind deja pline. De exemplu, în zilele de 20 și 21 iulie, nu se mai fac teste. De asemenea, și pentru luna august sunt deja 15 programări.

Laboratorul Clinic de Analize Medicale al unității efectuează la cerere, contra cost, analize RT-PCR COVID-19 la prețul de 300 lei/test, în limita a 25 de testări pe zi. Eliberarea rezultatului se face în maxim 48 de ore, de luni până vineri. Programările se fac telefonic la 0269 215 050, interior 430, de luni până vineri între orele 11.00-15.00 iar prelevarea probelor va avea loc zilnic între orele 10.00 – 11.00.

La Spitalul de Pediatrie Sibiu, unde se fac 20 de teste pe zi, luna iulie este deja ocupată. Purtătorul de cuvânt, Ioana Mătăcuță, spune că în data de 14 iulie, erau deja programări făcute cu două săptămâni în avans, adică până la data de 27 iulie, toate zilele erau deja ocupate.

La Pediatrie, analizele RT-PCR COVID-19 se efectuează la prețul de 280 lei. Programările se fac telefonic, la numărul 0269 230 250, iar rezultatele se eliberează în 48 de ore.

Ultima oră