Mai multe persoane din județul Sibiu au fost amendate după ce au publicat comentarii injurioase pe rețelele de socializare. Oamenii au rămas cu gurile căscate când au citit procesele verbale.
Un grătar, un polițist, comentarii injurioase și amenzi
La începutul lunii iulie, sibianul Lucian Greurus a luat legătura cu Ora de Sibiu pentru a reclama un abuz. Acesta a precizat atunci că a fost amendat cu suma de 500 de lei, după ce a făcut un grătar în curtea casei, în apropierea Paștelui. La câteva luni distanță de la acea întâmplare, sibianul și agentul de poliție care i-a aplicat sancțiunea, s-au întânit, întâmplător, în cartierul Țiglari din Sibiu. Cei doi s-au certat în plină stradă, incidentul fiind filmat și postat, ulterior, pe Facebook.
Clipul video a stârnit diverse reacții. Oamenii care l-au văzut au fost indignați de atitudinea polițistului sibian, iar comentariile nu au întârziat să apară.
Lucian Greurus, protagonistul videoclipului, ne-a spus, imediat după incidentul respectiv, că l-a întrebat pe polițist „de ce a intrat în curtea lui ca un animal”. Acum, la două săptămâni distanță, spune că a primit o amendă de 1.000 de lei pentru întrebarea respectivă. Sibianul spune că polițistul a făcut un abuz și de această dată și nu consideră că l-a jignit ca să „merite” o sancțiune.
„Am primit din nou o amendă, de această dată de 1.000 lei. Domnul polițist, pe care nici până acum nu știu cum îl cheamă, face abuzuri. A vrut să mă încătușeze, a scos spray-ul din buzunar atunci. Eu depun contestație. Nu ai cum să intri la mine în curte și să-mi dai amenzi. Intri la mafioți, nu la mine, care n-am făcut nimic. E ușor să dai cu pixul. Eu mi-am spus părerea fără înjurături. Da, am scris pe Facebook că e hoț, că e corupt, dar pentru ce îmi dă amendă? Nu i-am făcut nimic. Face un abuz”, spune Lucian Greurus.
Multe persoane amendate fiindcă i-au adresat injurii pe Facebook polițistului
Videoclipul postat pe Facebook a strâns aproape 2.000 de reacții și zeci de comentarii. Mai multe persoane au scris păreri, iar unele dintre ele au fost și amendate fiindcă i-au adresat injurii omului legii.
„Sincer să fiu, mulți au șters comentariile de pe Facebook. Peste 1.000 de oameni cred că sunt amendați de polițist. Oamenii comentează, e normal. Politicienii sunt înjurați, dar oamenii respectivi care îi înjură nu primesc amenzi. Eu mi-am spus părerea fără înjurături și am primit amendă. Face un abuz, nu exagerez, dar la câtă lume a dat amenzi, ajunge de îl bate lumea pe străzi. Să nu mă înțelegeți greșit, eu n-am nimic cu el personal. Putea să pună altfel problema, nu să ma ia din drumul mare, să vrea să mă încătușeze. Eu am vrut să știu doar pentru ce primesc amenzi, atât. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar face hainele alea de rușine. Nu am nimic cu el sau cu poliția, să își facă treaba, dar el și-a bătut joc de lume. El profită că e polițist. Îi crește salariul, îi cresc gradele pe spinarea oamenilor necăjiți? Superiorii îi dau ordine să dea amenzi așa? Eu le-am sugerat tuturor să facă contestație la amendă, să îl dea în judecată, nu se poate așa ceva”, a mai spus Lucian Greurus.
Un tânăr din Racovița care a comentat, de asemenea, la clipul video, a primit amendă de 1.000 lei. Spune că o va plăti, dar consideră că nu a făcut nimic greșit. „Am scris că trebuia să ia parul să dea în el. Am zis în gluma, iar pentru asta am luat amendă. Nu am zis ceva de rău. E clar că nu aș fi făcut asta, să îl bat”, spune Petru, unul dintre oamenii amendați.
Atenție! Cei care scriu comentarii injurioase, obscene sau expresii jignitoare și le adrează pe rețelele de socializare pot fi sancționați cu amendă de la 200 la 1.000 lei în baza Legii 61/1991 R. Rețeaua de socializare Facebook, precum și conturile deschise pe platformă, reprezintă spațiu public, și nu privat, astfel că acest tip de fapte reprezintă contravenții și sunt sancționate în conformitate.